Sunday, November 1, 2026
8.8 C
Bucharest

Cancelarul Germaniei transmite un serios avertisment

Noi tulpini de COVID-19 reprezintă un risc pentru apariţia unui al treilea val de infecţii şi, prin urmare, Germania trebuie să procedeze cu atenţie astfel încât să nu fie necesară impunerea unui nou lockdown la nivel naţional, a declarat cancelarul german Angela Merkel într-un interviu publicat miercuri de Frankfurter Allgemeine Zeitung, relatează Reuters.

”Din cauza (tulpinilor), intrăm într-o nouă fază a pandemiei, din care ar putea apărea un al treilea val”, a spus Merkel. ”Aşadar, trebuie să procedăm cu înţelepciune şi atenţie, astfel încât un al treilea val să nu necesite un nou lockdown în toată Germania”, a subliniat cancelarul german.

”AstraZeneca este un vaccin de încredere, eficient şi sigur”, a adăugat ea. ”Autorităţile ne spun că acest vaccin poate fi de încredere. Atât timp cât vaccinurile sunt insuficiente cum sunt acum, nu poţi alege cu ce vrei să fii vaccinat”, a menţionat de asemenea cancelarul german, în contextul în care din cele peste 1,4 milioane de doze din acest vaccin distribuite în Germania numai circa 239.000 au fost administrate până marţi, scrie Agerpres.

 

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img