Sunday, October 11, 2026
19.7 C
Bucharest

Cum sta Guvernul Romaniei cu miliardele din Marea Neagra neexploatate

Recent, ministrul energiei Virgil Popescu declara la un post de televiziune :

“Eu cred că vom scoate din Marea Neagră mai mult decât putem consuma noi, dar avem răgaz până în 2025 probabil când ar putea să iasă prima moleculă din Neptun Deep. Și aici aş face o paranteză. Primul gaz românesc, prima moleculă de gaz românesc din Marea Neagră, va fi anul acesta. Va fi scoasă de compania Black Sea Oil&Gas din alt perimetru, Aurora, în zona de nord a arealului şi vor scoate primul gaz românesc. Este o descoperire mai mică, este un perimetru mai mic decât Neptun Deep, dar va ieşi primul gaz românesc din Marea Neagră. Deci, vom avea anul acesta primul gaz scos din Marea Neagră”

Ministrul roman al Energiei a mai precizat ca “România este producător de gaze. Suntem printre puţinii producători de gaze din Europa şi până când va ieşi gazul cel mult din Marea Neagră, avem timp să construim mai multe centrale de energie electrică cu producţie de gaze – şi aici le-aş vedea în interiorul arcului carpatic, pentru că zona aceea a Transilvaniei nu este o zonă unde se produce şi de aceea şi Mintia şi Paroşeni sunt acolo, sunt foarte importante de ţinut şi de tehnologizat, trecut parţial pe gaze şi, de ce nu, şi altele. Avem proiectul de la Halânga, unde a fost o termocentrală, s-a închis, deci (…) trebuie pusă în loc o nouă producţie de energie electrică şi evident trebuie gazul procesat pe o valoare adăugată mai mare şi aici vorbim de dezvoltarea petrochimiei, iar Romgazul are un prim proiect de producţie a metanolului, care este primul pas spre petrochimie. Şi eu cred că până iese gazul putem discuta de proiecte şi de a avea capacităţi de consum a gazului în interiorul României. Evident, dacă avem surplus de gaze – şi vom avea surplus de gaze – acestea trebuie vândute, iar România poate deveni un furnizor de gaze pe piaţa regională. Şi să nu uităm dezvoltarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale şi încălzirea populaţiei cu gaze”.

Virgil Popescu a invocat exploatarea Black Sea Oil & Gas (BSOG) ca argument al valorificarii acestor resurse.

Ceea ce nu spune ministrul Energiei este faptul ca statul roman pierde zeci de miliarde de euro din cauza modificarii ostile a legii offshore, pe care o aprobase initial si pe baza careia concesionarii perimetrelor din Marea Neagra isi facusera calculele.

Daca BSOG a demarat, e foarte bine. Problema cea mai spinoasa a Romaniei este faptul ca ExxonMobil paraseste parteneriatul cu OMV Petrom pentru exploatarea unor resurse de cateva ori mai mari, deci mai profitabile, decat cele ale BSOG.

Ministrul Energie trebuie sa discute saptamanal cu OMV Petrom in ce conditii aceasta uriasa companie – cel mai mare contributor la bugetul de stat al Romaniei – ar putea sa continue exploatarea. Eventual alaturi de slabutul Romgaz, daca asa vrea statul roman.

Actualul Guvern condus de Florin Citu se imprumuta imens. 20 de miliarde de euro doar anul trecut. Nu suntem singurii, economiile sunt afectate de pandemie. Romania traverseaza insa un urias paradox : sta cu zacaminte de zeci de miliarde de euro neexploatate in Marea Neagra, dar se imprumuta masiv.

Acest urias impas poate lua sfarsit rapid prin revenirea legii offshore la parametri initiali, eliminarea piedicilor prin votul rapid in Parlament si valorificarea acestor resurse energetice si financiare imense.

Astept si eu sa vad cat mai amana Guvernul si majoritatea PNL-USR-UDMR aceste decizii cruciale pentru economia Romaniei.

 

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img