Wednesday, September 23, 2026
12.5 C
Bucharest

SRI : atacuri cibernetice asupra unor spitale din Romania

”SRI, în cooperare cu CERT-RO şi Spitalul Clinic Nr.1 CF Witting din Bucureşti, a investigat un atac cibernetic cu aplicaţia ransomware PHOBOS care a vizat serverele entităţii din domeniul sănătăţii. Ulterior criptării datelor, atacatorii au solicitat plata unei răscumpărări pentru decriptarea acestora, plată ce nu a fost realizată de instituţia afectată. Cu toate acestea, activitatea curentă a spitalului nu a fost întreruptă, continuitatea fiind asigurată prin utilizarea registrelor offline”, a transmis, joi, SRI într-un comuicat de presă.

Sursa citată a precizat că prezentul atac este similar celui din vara anului 2019, când alte 4 spitale din România au fost afectate de PHOBOS, în contextul lipsei unor soluţii antivirus la nivelul infrastructurii IT&C utilizate de acestea.

”Ransomware-ul PHOBOS prezintă un nivel de complexitate medie, utilizând ca metodă de infecţie, preponderent, conexiunile de tip Remote Desktop Protocol (RDP)”, a mai precizat SRI.

În vederea prevenirii unor atacuri de tip ransomware, experţii Centrului Naţional CYBERINT şi CERT-RO recomandă implementarea unor politici şi măsuri de securitate precum:

  • Utilizarea unei soluţii antivirus actualizate;
  • Dezactivarea serviciului RDP de pe toate staţiile şi serverele din reţea;
  • Actualizarea sistemelor de operare şi a tuturor aplicaţiilor utilizate;
  • Schimbarea frecventă a parolelor tuturor utilizatorilor, respectând recomandările de complexitate;
  • Verificarea periodică a tuturor utilizatorilor înregistraţi, pentru a identifica utilizatorii noi, adăugaţi în mod nelegitim;
  • Realizarea unor copii de siguranţă a datelor critice pe suporţi de date offline;
  • Păstrarea datelor criptate în eventualitatea în care ar putea apărea o aplicaţie de decriptare în mediul online, scrie news.ro

Hot this week

Presa austriacă : La Viena, Georgescu era membru într-un club al “băieților cu ochi albaștri din România”

Candidatul la președinția României, Călin Georgescu, considerat extremist de...

ONU : militarii ruși au violat, mutilat sexual, torturat și ucis mii de copii și femei în Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) acuză forțele armate ruse că...

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img