Coşmarul : talibanii condamna atentatul, ISIS preia initiativa terorii in Afganistan
Spre surprinderea intregii lumi, talibanii “condamnă ferm” atentatele sângeroase care au avut loc joi lângă aeroportul din Kabul, a declarat purtătorul lor de cuvânt, subliniind că acestea au avut loc într-o zonă aflată în responsabilitatea armatei americane, informează AFP şi Reuters.
“Emiratul islamic condamnă ferm atentatele cu bombă care au vizat civili la aeroport”, a afirmat într-un tweet Zabihullah Mujahid. “Explozia a avut loc într-o zonă unde forţele americane au responsabilitatea de a asigura securitatea”.
Cel puţin 70 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost rănite în urma celor două explozii produse joi în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt aglomeraţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare.
12 dintre cei ucisi sunt militari americani, 15 sunt raniti.
Declaratia talibanilor este confirmarea scenarului de cosmar pentru Afganistan. Talibanii au ajuns la putere la Kabul, dar initiativa terorii in numele fundamentalismului islamic a fost preluata de ISIS-K, falanga afgana a organizatiei mama ISIS (DAESH).
Din concurenta dintre ISIS-K, talibani si ramasitele Al Qaeda se va declansa un razboi intern nemilos, de factura islamica, in interiorul Afganistanului. Cu amenintari concrete si consecinte nebanuite pentru nivelul de amenintare terorista asupra lumii occidentale.
La Kabul, cel mai probabil atentatele se vor amplifica numeric si dimensional, diversificandu-se prin metode si duritate.
Pentagonul anunta in aceasta seara ca se asteapta, dupa atentate sinucigase, la atentate cu masini capcana si la vanarea cu prioritate a tintelor occidentale din Afganistan.
Secretarul general al ONU Antonio Guterres i-a convocat joi pe membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate pentru o reuniune privind situaţia haotică din Afganistan după atentatul de la Kabul, au afirmat diplomaţi citaţi de AFP.
Antonio Guterres a invitat printr-o scrisoare SUA, Regatul Unit, Franţa, Rusia şi China la o reuniune luni, au precizat aceşti diplomaţi, menţionând că Rusia este reticentă.
Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate sunt aşteptaţi totuşi la reuniunea de luni.
Un purtător de cuvânt al secretarului general a confirmat desfăşurarea reuniunii, la care nu vor participa cei zece membri nepermanenţi actuali ai Consiliului de Securitate.
Ultima reuniune plenară a Consiliului de Securitate privind Afganistanul a avut loc pe 16 august, a doua zi după venirea la putere a talibanilor.
Antonior Guterres a condamnat, de asemenea, atentatele sinucigaşe de joi, care s-au soldat cu zeci de victime, printre care 12 militari americani, şi care au fost revendicate de gruparea Statul Islamic.
“Acest eveniment subliniază volatilitatea situaţiei din teren în Afganistan dar ne întăreşte şi hotărârea pentru a continua să furnizăm un ajutor de urgenţă în întreaga ţară, drept susţinere pentru poporul afgan”, a declarat el într-un comunicat, potrivit Agerpres.