Sunday, November 8, 2026
1.4 C
Bucharest

Nașterea la SANADOR: „Doamna doctor Nuraltay mi-a fost alături pe parcursul unei sarcini foarte complicate”

„Am născut prin cezariană, înainte de termen, la 36 de săptămâni, la Maternitatea SANADOR. Le sunt profund recunoscătoare, în primul rând, doamnei doctor Emel Nuraltay, care mi-a fost alături pe parcursul unei sarcini complicate, riscante, cu sfaturi și încurajări, dar, mai ales, cu investigații și recomandări medicale profesioniste. Apoi, mulțumesc întregii echipe medicale de pe secția de Neonatologie SANADOR. Am cunoscut aici oameni extrem de profesioniști, care își fac meseria cu pasiune, dar care nu uită să fie oameni. M-au ajutat să trec peste momentele dificile ale intervenției și să plec acasă pe picioare împreună cu fetița mea frumoasă”, povestește Crina.

Dr. Emel Nuraltay conduce Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic SANADOR încă de la înființarea acestuia, în 2011, și îngrijește, cu profesionalism, pasiune și dedicare specială, fiecare pacientă care pășește în cabinetul acestuia.

„După 25 de ani ca medic specialist obstetrician, nu regret deloc decizia alegerii. De fiecare dată când aud țipătul unui copil nou-născut, care vine să înfrunte lumea, am certitudinea că am ales cea mai frumoasă meserie din lume. Am adus pe lume câteva mii de copii, însă la fiecare naștere există mereu aceeași emoție, aceeași pasiune. Este ceea ce mă face să merg mai departe, să pot”, mărturisește Dr. Emel Nuraltay.

Spitalul Clinic SANADOR pune la dispoziția pacientelor sale o echipă de medici obstetricieni cu înaltă pregătire profesională și experiență vastă, conectați în permanență la cele mai recente ghiduri și protocoale terapeutice internaționale, pentru a supraveghea și sprijini miracolul sarcinii și al nașterii. (P)

Echipa este completată de una dintre cele mai performante maternități din sistemul medical privat. Maternitatea SANADOR pune la dispoziția viitoarelor mămici și a bebelușilor:

  • O secție de neonatologie modernă și complexă, cu terapie intensivă neonatală;
  • Rezerve single sau duble cu sistem de rooming-in pentru nou-născuți;
  • Medici neonatologi cu experiență în terapia intensivă neonatală, cu linii de gardă permanentă;
  • Asistente medicale specializate în neonatologie și în terapie intensivă neonatală;
  • Consiliere în alăptare, imediat după naștere;
  • Compartiment de primiri urgențe adulți și copii, cu 21 linii de gardă și flotă proprie de ambulanțe.

Află mai mult despre Maternitatea SANADOR.

 

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img