Sunday, November 8, 2026
1.4 C
Bucharest

Scene incredibile in Parlament, institutia cu cea mai slaba credibilitate

Co-preşedintele USR PLUS, Dan Barna, şi preşedintele Senatului, Anca Dragu, l-au acuzat, joi, pe Florin Roman de încercare de uzurpa conducerea şedinţei. ”Ne aduce aminte exact de momentele cu Iordache şi Dragnea”, afirmă Barna. La rândul său, Anca Dragu a afirmat că nu s-a aşteptat la o asemenea încercare de preluare a puterii.

”Am văzut o încercare disperată a unui membru din echipa lui Forin Cîţu de a uzurpa conducerea şedinţei. Ceea ce a făcut astăzi domnul Florin Roman ne aduce aminte exact de momentele cu Iordache şi Dragnea, momente pe care România le credea depăşite”, a afirmat, joi, Dan Barna.

Acesta a afirmat că speră ca votul pe moţiunea de cenzură să aibă loc marţi.

”Sperăm cu toţii ca normalitatea, ca respectarea literei Constituţiei să devină o realitate şi marţi să avem votul pe moţiunea de cenzură”, a mai afirmat BArna.

”Nu m-am aşteptat la o asemenea încercare de preluare a puterii, este ceva de neimaginat, dumnealui se ţinea efectiv de microfon”, a declarat, la rândul ău, preşedintele Senatului, Anca Dragu.

Acesta a precizat că se nu se aştepta la aşa ceva.

Şedinţa celor două camere ale Parlamentului pentru citirea moţiunii de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR a început cu scandal.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Roman (PNL), căruia preşedintele Camerei Ludovic Orban i-a delegat atribuţiile, nu a fost lăsat să conducă şedinţa, fiind determinat cu scandal să plece de la tribună. Şedinţa de plen a fost condusă de preşedintele Senatului, Anca Dragu

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img