Premierul român Nicolae Ciucă a declarat marţi, la sediul NATO, cu prilejul unei întrevederi cu Secretarul General Jens Stoltenberg, că nu înţelege cum măsurile şi acţiunile NATO şi ale Ucrainei pot fi considerate provocări, precizând că în momentul de faţă în cadrul Alianţei sunt evaluate implicaţiile acestei situaţii.

“Vreau să menţionez că astăzi am discutat cu Secretarul General numeroase probleme de importanţă majoră, inclusiv despre pregătirile pentru summitul de la Madrid în care se va adopta viitorul concept strategic al Alianţei. De asemenea, l-am asigurat pe secretarul general că România va continua să-şi respecte angajamentul de a asigura 2 procente din PIB pentru apărare şi, de asemenea, că România intenţionează să continue să participe activ şi semnificativ la dezbaterile privind conceptul strategic al NATO şi desigur misiunile viitoare în care Alianţa va fi angajată”, a spus Ciucă în cadrul unei conferinţe de presă comune cu Stoltenberg.

El a precizat că discuţiile avute s-au axat “cu precădere pe situaţia privitoare la securitatea din jurul Ucrainei şi de la Marea Neagră”.

“Actuala comasare de trupe ruseşti este semnificativă, neprovocată şi nejustificată. Nu putem înţelege cum măsurile şi acţiunile NATO şi ale Ucrainei pot fi considerate provocări. În momentul de faţă evaluăm în cadrul Alianţei implicaţiile acestei situaţii. Este de la sine înţeles că NATO îşi va apăra toţi membrii deoarece angajamentul nostru de apărare colectivă rămâne piatra de temelie a Alianţei”, a mai spus Ciucă, citat de Agerpres.

El a afirmat că, având în vedere toate aceste lucruri, a discutat cu secretarul general Stoltenberg cum ar putea să fie consolidată securitatea într-un mod mai eficient.

“Evoluţia actuală a securităţii confirmă încă o dată nevoia de a întări acţiunile de descurajare a ameninţărilor şi de apărare pe flancul estic şi la Marea Neagră de o manieră coerentă şi echilibrată. În acelaşi timp, dincolo de axarea pe mai multă prevenţie şi apărare, cred că trebuie să aibă loc o detensionare a situaţiei. Aşa cum s-a menţionat săptămâna trecută de către NATO şi aliaţii săi, orice nouă agresiune împotriva Ucrainei va avea consecinţe serioase”, a afirmat prim-ministrul român.

El a reafirmat sprijinul acordat de România Ucrainei în ceea ce priveşte suveranitatea şi integritatea teritorială în interiorul graniţelor sale recunoscute la nivel internaţional. “Dreptul oricărui stat de a-şi lege liber politica externă este un principiu fundamental al suveranităţii iar NATO sprijină ferm acest principiu”, a subliniat el.

“Am convenit astăzi cu Secretarul General că politica actuală a NATO de a preveni şi de a apăra, rămânând totodată deschişi la dialog, este încă validă. Alianţa şi-a stabilit canale de dialog cu Federaţia Rusă şi a lansat numeroase îndemnuri la dialog. Dar pentru ca acest dialog să fie eficient, avem nevoie de o detensionare a situaţiei”, a mai pledat Nicolae Ciucă.


NATO Secretary General discusses situation in and around Ukraine with the Prime Minister of Romania

21 Dec. 2021

NATO Secretary General Jens Stoltenberg welcomed Prime Minister of Romania, Nicolae Ciucă, to NATO headquarters on Tuesday (21 December). The Secretary General congratulated Mr. Ciucă for his appointment as Prime Minister. He praised Romania’s contributions to the Alliance, including for playing an essential role in the Black Sea region. Mr. Stoltenberg also welcomed Romania’s efforts to help build stability in the Western Balkans, and its support to NATO’s partners, including to Moldova and Ukraine.

NATO Secretary General, Jens Stoltenberg, and the Prime Minister of Romania, Nicolae Ciucă

The two leaders discussed Russia’s military build-up in and around Ukraine. The Secretary General underlined that, “despite international calls for transparency and de-escalation, the build-up continues”. He said: “We have made clear that any further aggression against Ukraine would carry a very high price. We will also continue to support our close partner Ukraine, politically and practically. And we stand up for the sovereignty and territorial integrity of Ukraine and we stand also for Ukraine’s right to choose its own path”.  

The Secretary General also said that NATO remains ready for meaningful dialogue with Russia and expressed his intention to call a new meeting of NATO-Russia Council early next year. He added that any dialogue would need to be based on the core principles of European security and that it would need to take place in consultation with NATO’s European partners, including Ukraine.

Leave a Reply