Saturday, August 8, 2026
28.8 C
Bucharest

Ce a decis Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în faţa ameninţării Rusiei. Măsuri în România

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că în şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) au fost decise mai multe măsuri importante privind actuala criză de securitate creată de Rusia, cum ar fi continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei Aliate şi SUA pe teritoriul României, gestionarea eventualele intrări de refugiaţi, şeful statului asigurând că nu este cazul ca vreun cetăţean să se teamă.

“Am decis în şedinţa CSAT o serie de măsuri importante. Voi da, din motive lesne de înţeles, doar câteva exemple, având în vedere sensibilitatea tematicii, cum ar fi continuarea demersurilor concrete pentru creşterea prezenţei Aliate şi a SUA pe teritoriul României, ca măsură de întărire a securităţii statului român”, a precizat Iohannis într-o declaraţie după şedinţa CSAT, în care s-a discutat situaţia de securitate din Zona Extinsă a Mării Negre şi de pe Flancul Estic al NATO, scrie Agerpres.

Guvernul României şi instituţiile cu atribuţii în domeniu vor continua planificarea, la nivel interinstituţional, pentru gestionarea eventualelor intrări de refugiaţi pe teritoriul ţări noastre şi pentru gestionarea efectelor negative ale situaţiei de securitate în domeniile economic, energetic şi financiar-bancar.

“De asemenea, vor fi urgentate procedurile de revizuire a proiectelor de lege referitoare la securitatea naţională cuprinse în Planul de implementare a Strategiei Naţionale de Apărare a Ţării pentru perioada 2020-2024”, a adăugat Iohannis.

El a mai precizat că şeful Statului Major a prezentat în CSAT un plan de măsuri care vine în completarea, în continuarea planurilor deja existente, armonizate cu NATO, care vor avea ca rezultat o pregătire corespunzătoare a României pentru orice scenariu, menţionând că acest plan a fost aprobat de CSAT.

“România, ca membru al NATO, care este cea mai puternică alianţă politico-militară din istorie, se bucură în prezent de toate garanţiile de securitate şi nu este cazul ca vreun cetăţean al României să se teamă. Îi asigur pe cetăţenii României că suntem angajaţi împreună cu aliaţii şi partenerii noştri să discutăm, să decidem şi să punem în practică cele mai eficiente măsuri pentru siguranţa noastră, a tuturor”, a mai spus Iohannis.

Hot this week

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Topics

Bază permanentă a NASA pe Lună

NASA a anunțat marți noi misiuni menite să contribuie...

O raritate : pui de vultur negru

Primii pui de vultur negru (Aegypius monachus), o specie...

S-au descoperit rămășițele faimosului d’Artagnan?

Autoritățile locale olandeze au anunțat că sunt necesare 'cercetări...
00:05:14

Defence Innovation | NATO and new technologies

Defence Innovation | NATO and new technologies https://www.youtube.com/watch?v=hdtKjUmqo04

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a evitat o operație radicală

Un diagnostic greu de acceptat și tratamentul care a...

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img