Friday, July 31, 2026
29.2 C
Bucharest

Ponta insista ca se va reface USL

05172214-2033242452

Preşedintele PSD, Victor Ponta, le-a spus, luni, membrilor coonducerii PSD, reuniţi în şedinţa BPN, să rămână în relaţii bune cu liberalii pentru că după 25 mai, respectiv după alegerile europarlamentare, vor fi din nou împreună.
“Vă rog pe toţi să transmiteţi în teritoriu că avem nevoie de toate forţele şi de toţi aliaţii, inclusiv o să vă rog pe cât posibil – pe la Iaşi e mai greu – dar în rest cred că se poate să rămânem în relaţii bune cu liberalii, pentru că după 25 mai eu cred că vom fi  nou împreună”, a spus Ponta, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces.
El a spus că adversarii PSD sunt Traian Băsescu şi Elena Udrea.
“Domnul Băsescu, doamna Udrea şi-au revenit un pic, au prins curaj, iarăşi cred că a uitat lumea cine a tăiat pensiile şi salariile, cine i-a furat atâţia ani. Ei sunt adversarii noştrii, au încă un regim şi un sistem puternic cu propagandă, cu oameni cu bani care vor să-i ajute să rămână la putere. Noi cu ei ne luptăm”, a spus Ponta.
El a spus că “bătălia principală” va dura până pe 16 noiembrie, data celui de-al doilea tur de scrutin al prezidenţialelor.
Ponta şi-a exprimat speranţa ca până atunci noile planuri şi noul optimism afişat de Băsescu şi de Udrea să se dovedească fără suport şi “oamenii să nu uite cine i-a adus în situaţia actuală”.
“În rest, vor aface gălăgie mare, vor folosi armele lor obişnuite, însă eu cred că putem să-i batem şi pe 25 mai şi pe 2 şi 16 noiembrie şi putem să mergem mai departe cu toate planurile noastre”, a spus Ponta.

Hot this week

Cum a batjocorit până la moarte statul român un erou aviator al României

România comunistă are milioane de păcate faţă de milioane...

Franţa salvează o biserică din Siria esenţială pentru ortodoxie

Biserica Sfântul Simeon Stâlpnicul din Siria, monument UNESCO, restaurată...

Geografia turismului : încep să fie căutate locurile răcoroase

Confruntați cu căldura intensă, turiștii se îndreaptă din ce...

Porturile georgiene la Marea Neagră, refugiul petrolului rusesc

Porturile georgiene Kulevi și Batumi, situate pe coasta Mării...

Alergia de sezon care poate da simptome greu de suportat

Alergia de sezon care poate da simptome greu de...

Topics

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia Agarici, vânător de bolșevici

Piloții de F-16 de azi continuă tradiția faimosului Horia...

NATO dă miliarde României pentru un proiect strategic

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis, joi, că „NATO...

Primeşti bani ca să mergi în Dubai

Emiratul Dubai va oferi reduceri și beneficii de până...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img