Dezastrul din infrastructura Romaniei se accentueaza la fel ca in ultimii 30 de ani. Ultimul exemplu aste cel al Companiei Aeroporturi Bucuresti, a carei conducere gestioneaza absolut dezastruos Aeroportul Henri Coanda, principala poarta aeriana a tarii. Zeci de parasutati politic s-au invartit la varful acestei companii profitabile, fiind interesati doar de afaceri dirijate spre ei si cei care-i sustin politic.
Publicatia BoardingPass.ro dezvaluie elemente concrete ale catastrofei manageriale din Aeroportul Henri Coanda.
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a solicitat decalarea cu șase ani a proiectului de construire al noului terminal de la aeroportul Henri Coandă din București. Prin solicitarea transmisă de CNAB către Ministerul Transporturilor în la începutul lunii ianuarie 2022, compania dorește decalarea cu șase ani a etapei trei din Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la AIHCB.
Astfel, dacă numărul pasagerilor care tranzitează Aeroportul Henri Coandă ajunge din nou la peste 10-12 milioane de pasageri anual în anii 2024 – 2026, asta înseamnă că pasagerii, aglomerația și dezordinea de pe cel mai mare aeroport din țară va continua în aceeași manieră ani de zile, până când noul terminal și noile platforme și căi de rulare vor fi finalizate. De asemenea, platformele aeroportului unde sunt parcate avioanele companiilor aeriene au devenit începând cu toamna anului 2021 neîncăpătoare, CNAB impunând în consecință mai multe restricții de operare.
Citește articolul pe https://boardingpass.ro/cnab-solicita-decalarea-cu-6-ani-a-constructiei-noului-terminal-de-la-otopeni/
Un proiect demarat de Aeroportul Henri Coandă de la începutul anului 2018, care avea termen de execuție doar câteva luni și urma să crească, cu încă patru locuri, numărul de poziții de parcare a avioanelor pe platforma 1 a celui mai mare aeroport din țară este abandonat de doi ani de zile. În tot acest timp, în special în sezonul de vară, o parte din avioanele care sosesc la București sunt nevoite să parcheze pe locuri improvizate pe căile de rulare. În unele cazuri avioanele trebuie să aștepte tot pe căile de rulare, cu pasagerii la bord, eliberarea unor locuri de parcare
Adunarea Generală a Acționarilor
Petru Mărculeț
Ion Laurențiu Voicu
Fondul Proprietatea
Consiliul de Administrație – administratori provizorii
- Dobre Răzvan Robert – data numirii: 05.10.2021(președinte)
- Bumbac Georgeta – data numirii: 05.10.2021
- Diaconu Cătălin – data numirii: 04.12.2020; 03.06.2021; 04.12.2021
- Iacobuș Doru Marius – data numirii: 26.10.2021
- Ilie Laurențiu Andrei – data numirii: 26.02.2022
- Mihălțan Cosmin Florin – data numirii: 05.10.2021
- Mihei Bogdan Lari – data numirii: 26.02.2022
Conducerea Companiei Naționale
Aeroporturi Bucureşti
1. George Dumitru Dorobanţu – Director General – data numirii: 13.10.2021;
2. Cosmin-Marcel Ursu – Director General Adjunct – Direcția Securitate Aeroportuară – data numirii: 20.11.2017;
3. Rădulescu Elena Carmen – Director – Direcția Relații Externe si Protocol – data numirii: 07.01.2022;
4. Gabriel Bulgaru – Director – Direcția Tehnică – data numirii: 03.07.2019;
5. Viorel Tănase – Director – Direcția Exploatare Aeroportuara – data numirii: 19.05.2020;
6. Adrian Vasilescu – Director – Direcția Operațiuni Aerodrom AIHCB – data numirii: 20.01.2021;
7. Cristian Alexe – Director – Direcția Siguranță Aeroportuară – data numirii: 20.05.2020;
8. Bogdan Lițoi – Director – Direcția Management Facilități Aeroportuare – data numirii: 25.05.2020;
9. Dumitru Marius Cocias – Director – Departamentul Implementare Proiecte – data numirii: 20.05.2020;
10. Augustin Mihail Duțulescu – Direcția Financiară – data numirii: 21.12.2021;
11. Năstase Elena – Director Direcția Juridică și Resurse Umane – data numirii: 09.09.2021.
Cu resurse financiare uriase la ora actuala din bugetul national, fonduri europene, PNRR, fonduri private de investitii, imprumuturi BEI, BERD, Banca Mondiala si altele, incapabilii de mai sus nu sunt in stare de ani de zile sa termine modernizarea platformei aeroportuare (piste, locuri de parcare) si sa construiasca un nou terminal pentru pasageri.