Fostul preşedinte al Partidului Naţional Liberal Valeriu Stoica este de părere că Nicolae Ciucă este „o variantă posibilă” de candidat din partea PNL pentru funcţia de preşedinte al României, dar subliniază că înainte ca acest lucru să devină realitate trebuie rezolvate unele probleme precum cea legată de comunicare sau performanţa la guvernare, în condiţiile în care PNL deţine cea mai importantă funcţie din Executiv. „În acest moment nu aş putea să spun că văd un alt candidat mai credibil din partea PNL pentru poziţia aceasta, pentru concursul prezidenţial, în afară de prim-ministrul actual”, afirmă Stoica, citat de news.ro
”Este o variantă posibilă. Sunt mai multe probleme de rezolvat pentru ca această variantă posibilă să devină probabilă şi după aceea chiar să devină varianta reală. Prima problemă este cea legată de comunicare. Cred că domnul Nicolae Ciucă a început să înveţe lecţia comunicării, dar pentru a o stăpâni în aşa fel încât să fie un candidat prezidenţial cu şase reale mai trebuie să exerseze. A doua problemă importantă este legată de performanţa la guvernare până anul viitor, când se face rocada. A treia problemă e legată de ce se va întâmpla între PNL şi PSD după această rocadă. Dar în acest moment nu aş putea să spun că văd un alt candidat mai credibil din partea PNL pentru poziţia aceasta, pentru concursul prezidenţial, în afară de prim-ministrul actual”, a declarat Valeriu Stoica la Digi 24.
El spune că importantă va fi cota de încredere a actualului premier în perioada dinaintea alegerilor.
”Totul depinde de cota electorală pe care o să o aibă Nicolae Ciucă în 2023-2024. Toate partidele aleargă după personalităţi cu cotă electorală. Dacă domnul Ciucă la sfârşitul lui 2023 şi în 20024 va reuşi să aibă o încredere 30% să spunem atunci va fi un candidat valabil indiferent de ce ar spune domnul Iohannis. Marea problemă pentru partide este să găsească acei candidaţi care înainte de alegerile prezidenţiale cu şase luni, cu şapte luni, cu opt luni, să aibă această cotă de încredere”, a mai afirmat Valeriu Stoica.
Stoica mai spune că Nicolae Ciucă este „o soluţie mult mai bună” decât Florin Cîţu.
Fostul lider liberal este convins că PSD şi PNL nu vor avea un candidat comun la alegerile prezidenţiale viitoare.
„Ce se va întâmpla în apropiere de 2024, când cele două partide vor trebui să-şi desemneze candidaţii pentru funcţia prezidenţială, e greu de prevăzut. Ceea ce voi spune însă cu siguranţă este că nu vor avea un candidat comun. (…) Atunci va fi marea încercare pentru aceste două partide”, mai este de părere Valeriu Stoica.
Întrebat cum ar defini actualul Guvern, Stoica a răspuns: „eu am spus la un moment dat că e struţo-cămilă”, adăugând că, după izbucnirea războiului din Ucraina, „această soluţie de guvernare este mai bună decât altele”. El a mărturisit că şi-a „temperat”, cu timpul, „sentimentul de revoltă” pe care l-a avut la formarea guvernului PNL-PSD, arătând că această guvernare „este totuşi cea mai potrivită dintre cele posibile”.