Thursday, November 12, 2026
14.9 C
Bucharest

Razboiul declansat de Rusia. Avertismentul Secretarului General al NATO

Războiul din Ucraina ar putea dura “ani”, a avertizat Secretarul General al NATO într-un interviu publicat duminică de cotidianul german Bild, îndemnând ţările occidentale să ajute Kievul, potrivit AFP.

“Trebuie să ne pregătim pentru că ar putea dura ani”, a spus Jens Stoltenberg, “nu trebuie să slăbim sprijinul acordat Ucrainei, deşi costurile sunt mari, nu numai în ceea ce priveşte cel militar, ci şi din cauza creşterii preţurilor la energie şi la alimente”.

Aceste costuri nu reprezintă nimic în comparaţie cu cele plătite zilnic de ucraineni pe front, a spus Stoltenberg.

În plus, dacă preşedintele rus Vladimir Putin şi-ar atinge obiectivele în Ucraina, ca atunci când a anexat Crimeea în 2014, “atunci ar trebui să plătim un preţ şi mai mare”, consideră Stoltenberg.

În acest context, el a îndemnat ţările din alianţă să continue livrările de arme către Kiev.

“Cu arme moderne suplimentare, probabilitatea pentru Ucraina de a putea respinge trupele lui Putin în Donbas ar creşte”

“Cu arme moderne suplimentare, probabilitatea ca Ucraina să poată respinge trupele lui (Vladimir) Putin din Donbass ar creşte”, asigură el.

Această regiune din estul Ucrainei este de acum în parte sub controlul soldaţilor ruşi, scrie news.ro.

#NATO, #avertisment, #Rusia, #razboi, #Ucraina

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img