Wednesday, October 21, 2026
12.5 C
Bucharest

Armata rusă are probleme cu recrutarea pentru războiul ilegal din Ucraina

Armata rusă are probleme cu recrutarea în mijlocul conflictului cu Ucraina, căutând voluntari chiar şi în închisori, până la punctul în care noii recruţi sunt adesea “bătrâni şi prost pregătiţi”, a declarat luni un înalt oficial al Pentagonului, potrivit AFP.

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat săptămâna trecută să fie mărită puterea armatei ruse cu 10%, sau aproximativ 137.000 de soldaţi până în ianuarie 2023.

Dar “este puţin probabil ca acest efort să aibă succes”, a declarat reporterilor oficialul, care a cerut anonimatul, explicând că armata rusă s-a străduit să-şi atingă obiectivele de recrutare.

Statele Unite estimează că puterea armatei ruse a fost cu 150.000 mai mică faţă de obiectivul declarat de un milion de oameni în februarie 2022, înainte de invazia Ucrainei.

De atunci, Rusia a încercat să trimită mai degrabă soldaţi de carieră pe front decât recruţi, dar conflictul este costisitor din punct de vedere al resurselor umane şi materiale.

“Rusia a început deja să recruteze mai mulţi pentru a forma cel puţin un batalion de voluntari per district şi pentru a forma un corp al treilea de armată”, a spus oficialul. “Au făcut acest lucru prin eliminarea limitei de vârstă pentru noii recruţi şi, de asemenea, prin recrutarea prizonierilor”.

“S-a observat că mulţi dintre aceşti noi recruţi erau bătrâni, în stare proastă şi slab pregătiţi”, a concluzionat ea. “Toate acestea sugerează că noii recruţi pe care Rusia îi poate atrage până la sfârşitul anului nu vor întări puterea de luptă a ţării”.

După ce nu au reuşit să cucerească Kievul la începutul intervenţiei, forţele ruse îşi concentrează acum eforturile în estul şi sudul Ucrainei, unde fronturile s-au mişcat puţin în ultimele săptămâni.

Kremlinul nu a procedat până acum la o mobilizare generală, măsură de care se tem mulţi ruşi, scrie news.ro

Hot this week

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img