Planul NATO în caz de atac al Rusiei
5 dispute care vor contura viitoarele planuri ale NATO pentru un eventual conflict cu Rusia, titrează Politico.
Aliații din NATO încep discuțiile privind noile cerințe militare, pe fondul temerilor tot mai mari legate de o confruntare cu Rusia.
În această lună, NATO demarează discuții referitoare la forțele și armamentul de care aliații ar avea nevoie pentru a se apăra în cazul unui atac rusesc – precum și la modul în care acestea vor fi finanțate.
Aceste discuții vor stabili obiective de capabilități pentru anul 2029, impunând fiecăruia dintre cele 32 de state membre NATO obligația de a pune la dispoziție forțe și echipamente specifice.
Termenul-limită sporește miza: oficiali europeni au avertizat că, până la acea dată, Rusia ar putea fi pregătită să atace o țară membră NATO.
În același timp, administrația Trump ia în considerare o reducere drastică a efectivelor americane în Europa, ceea ce ar putea lăsa Alianța cu un deficit de trupe și de capabilități critice – precum aeronave de realimentare în zbor, rachete cu rază lungă de acțiune și mijloace de informații, supraveghere și recunoaștere.
Negocierile vor scoate la iveală disponibilitatea fiecărei țări de a aloca fonduri, măsura în care Europa poate acționa fără sprijinul SUA, precum și măsura în care planurile militare ale NATO ar trebui să integreze tehnologii avansate, cum ar fi robotica și inteligența artificială.
„Va fi dificil”, a declarat un diplomat de rang înalt din cadrul NATO, care – la fel ca alți interlocutori – a solicitat anonimatul pentru a putea vorbi liber despre acest subiect sensibil. „Împărțirea poverii, rolul SUA, modul în care ambițiile pot fi corelate cu prioritățile politice… este o provocare uriașă.”
În zilele următoare, aliații din NATO vor începe să dezbată mandatul general pentru noile obiective – document cunoscut sub denumirea de „Orientări Politice” (Political Guidance). Acesta reprezintă primul pas într-un proces complex, structurat pe cinci etape, denumit „Procesul de Planificare a Apărării în cadrul NATO”.
„Ambiția… este ca acest demers să constituie un ciclu de transformare, nu doar o simplă aplicare a unor soluții standard, gata pregătite”, a afirmat amiralul francez Pierre Vandier, Comandant Suprem aliat pentru Transformare (SACT) în cadrul NATO și responsabilul Alianței pentru conceptele de război viitor.
POLITICO a discutat cu 15 oficiali și diplomați – actuali sau foști – din cadrul NATO, pentru a identifica cele cinci dezbateri esențiale care, cel mai probabil, vor defini aceste negocieri.
https://www.politico.eu/article/5-fights-nato-russia-war-plan/
1. Stabilirea nivelului de ambiție
Cea mai importantă chestiune va fi stabilirea exactă a numărului de trupe și a capacităților militare pe care aliații doresc să le pună la dispoziție – aspect cunoscut sub denumirea de „nivel de ambiție”.
Din punct de vedere istoric, aliații din cadrul NATO au convenit că, pe lângă forțele necesare pentru operațiuni majore, ar trebui să dispună de 18 brigăzi de rezervă – fiecare fiind o unitate de aproximativ 5.000 de soldați – pentru a desfășura misiuni mai restrânse de gestionare a crizelor în afara teritoriului Alianței, cum ar fi în Afganistan sau Kosovo.
Însă presiunea exercitată de SUA pentru ca aliații europeni să își asume o responsabilitate mai mare în materie de securitate – demers supranumit „NATO 3.0” – ar putea determina aliații să reducă sau chiar să elimine cerințele pentru operațiuni de mai mică anvergură.
De asemenea, discuțiile vor viza posibilitatea accelerării procesului în sine, ca răspuns la ritmul extrem de alert al inovațiilor pe câmpul de luptă – de la inteligența artificială până la roboții tereștri.
Totodată, este probabil ca aliații să abordeze problema oferirii de sprijin militar convențional – precum trupe terestre sau aeronave – statelor care dețin arme nucleare, cum sunt Regatul Unit și SUA.
„Capacitățile de sprijin convențional fac parte, fără îndoială, din procesul NDPP [Procesul NATO de planificare a apărării]”, a declarat Nassima Barrows, directoarea pentru politici nucleare în cadrul NATO. „Acesta este, așadar, unul dintre mesajele esențiale pe care le subliniem în perspectiva următoarelor [negocieri].”
2. Acoperirea deficitului lăsat de SUA
Discuțiile sunt umbrite de viitoarea evaluare a Pentagonului privind forțele americane din Europa. La începutul acestui an, Washingtonul a retras deja din resursele pe care NATO le poate utiliza diverse active, precum bombardiere strategice, avioane de luptă, drone, submarine și nave de război.
Rezultatele acestei evaluări vor fi prezentate în decembrie, chiar în timpul negocierilor NATO, ceea ce stârnește temeri că procesul ar putea fi întârziat. Există îngrijorări că SUA ar putea retrage active de care Europa are nevoie, cum ar fi aeronavele de transport greu.
Demersul Washingtonului de a-și restrânge prezența militară în Europa va declanșa o cursă frenetică în rândul aliaților pentru a înlocui capacitățile respective. Acest lucru va deschide discuții privind o repartizare echitabilă a poverii – un subiect care se anunță a fi extrem de dificil, având în vedere că bugetele naționale sunt tot mai constrânse. „Nu cu mult timp în urmă, întregul proces în cadrul NATO funcționa astfel: se calcula de ce anume are nevoie Alianța, iar când se constata că lipsesc anumite elemente, SUA acopereau lacunele”, a declarat Camille Grand, șef al grupului de lobby în domeniul apărării ASD și fost înalt oficial NATO. „Acest lucru nu mai este valabil.”
O modalitate de a aborda această situație este trecerea de la cerințe specifice privind armamentul la stabilirea unor obiective pentru fiecare țară – de exemplu, sarcina ca forțele respective să elimine posturile de comandă rusești. O astfel de abordare ar oferi o mai mare flexibilitate aliaților europeni care nu au acces la armament american, precum rachetele de croazieră Tomahawk.
„Nu este nevoie să deținem mii de rachete Tomahawk… putem avea, în schimb, mii de alternative mai ieftine, cu costuri reduse”, a afirmat Fabrice Pothier, fost director de planificare a politicilor în cadrul NATO, în prezent director executiv al firmei de consultanță Rasmussen Global.
3. Discrepanțe regionale
Concentrarea atenției asupra Rusiei riscă să genereze tensiuni cu aliații îngrijorați de alte amenințări.
Teoretic, NATO susține o abordare a securității „la 360 de grade”. În practică, atenția Alianței s-a îndreptat spre est, după invazia pe scară largă a Ucrainei de către Rusia în 2022, și spre nord, în ultimul an, odată cu stabilirea unei misiuni în Arctica (în mare parte ca răspuns la presiunile exercitate de Donald Trump în legătură cu Groenlanda).
Unii aliați ar dori o mai mare atenție acordată flancurilor sudic și sud-estic ale Alianței. Printre problemele vizate se numără prezența mercenarilor ruși în Libia, riscul utilizării migrației ca armă, intensificarea activității submarinelor, precum și atacurile cu drone asupra navelor în Marea Neagră.
„Prea mult accent pe nord”, a declarat un al doilea diplomat NATO. „Ar trebui să reevaluăm prioritățile.”
4. Mai multe drone sau mai multe tancuri
Războiul purtat cu drone, care domină linia frontului în Ucraina, va impune, probabil, o dezbatere privind echilibrul dintre dezvoltarea capacităților autonome (fără echipaj uman) și continuarea dotării cu echipamente militare convenționale, precum tancurile și artileria.
Majoritatea aliaților au în plan extinderea utilizării sistemelor autonome.
Anul acesta, Regatul Unit a anunțat o „flotă hibridă” care se bazează pe vehicule autonome, precum vehiculele subacvatice fără echipaj de tip 93. Franța a alocat aproximativ 8,4 miliarde de euro pentru drone și muniții de tip „loitering” (muniții care pot plana/aștepta deasupra unei zone), în timp ce Germania urmează să înființeze, anul viitor, primul său regiment dedicat dronelor.
Dificultățile Europei în ceea ce privește recrutarea de soldați alimentează, de asemenea, această dezbatere, a explicat Grand. „Un factor care împinge toată lumea spre utilizarea tot mai frecventă a sistemelor fără echipaj uman este faptul că avem societăți îmbătrânite; ne confruntăm cu o problemă de personal.”
De asemenea, țările trebuie să găsească o modalitate de a ține pasul cu progresele tehnologice ale Rusiei, fără a epuiza bugetele naționale de apărare.
Vandier a precizat că Rusia produce 9 milioane de drone pe an – o cifră care necesită un „efort destul de radical” din partea Alianței. El a sugerat că o posibilă soluție ar fi un model de tip abonament pentru actualizarea echipamentelor, menit să prevină învechirea sistemelor de armament.
5. Lecții din Ucraina
Majoritatea aliaților din NATO sunt de acord că Ucraina contribuie la securitatea lor, datorită armatei sale numeroase și experimentate în luptă, precum și datorită progreselor tehnologice rapide în domenii precum dronele (aeriene, navale și terestre), sistemele de apărare antiaeriană, rachetele și sistemul avansat de gestionare a câmpului de luptă, „Delta”.
Acest lucru a determinat unele țări să solicite o cooperare militară și industrială mai strânsă, în timp ce altele îndeamnă la prudență, argumentând că războiul din Ucraina diferă de doctrina NATO – care pune accent pe manevre rapide, superioritate aeriană și lovituri de precizie de la distanță.
„Conflictul oferă lecții extrem de importante pe care trebuie să le asimilăm”, a declarat la începutul acestei luni, în fața Parlamentului European, generalul american Alexus Grynkewich, un comandant de rang înalt din cadrul NATO. Totuși, „noi nu ne dorim să purtăm un astfel de război”.
https://www.politico.eu/article/5-fights-nato-russia-war-plan/
#NATO
#Rusia
