Sunday, December 22, 2024
4.3 C
Bucharest

E statul pregatit cu scenarii grele pentru iarna?

Pe partea de gaze situaţia este relativ stabilă, în continuare avem producţie şi, din păcate, ne ajută faptul că anumiţi consumatori industriali şi-a oprit activitatea şi nu mai consumă gaze, a declarat, joi, într-o conferinţă de specialitate, Zoltan Nagy – Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

“Categoric ne aşteaptă o iarnă complicată. Nu va fi complicată pentru că ne aşteptăm la temperaturi anormale. Probabil că temperaturile se vor situa în mediile multianuale pe care le-am avut în ultimul deceniu. Probabil că vom avea 10, 15, 20 de zile friguroase, când pe partea de gaze naturale consumul zilnic va sări de 50, 55 de milioane de metri cubi. Pe partea de gaze e puţin probabil să avem complicaţii. Avem stocuri, zic eu, la un nivel satisfăcător. În continuare se înmagazinează. Probabil că ritmul va scădea. Dacă am avut în luna iulie, în medie, peste 16 milioane de metri cubi înmagazinate, medie zilnică, au început să scadă aceste medii zilnice şi eu mă aştept ca şi în octombrie să înmagazinăm, în medie, poate 10 milioane de metri cubi, ceea ne va duce la un grad de umplere a depozitelor de peste 90%. În acest moment suntem la 84%”, a afirmat Nagy-Bege, la conferinţa “Energia în priză”, organizată de ziarul Bursa.

El a subliniat că, “pe partea de gaze situaţia este relativ stabilă” şi în continuare avem producţie.

“Din păcate, şi aici e un paradox, ne ajută faptul că anumiţi consumatori industriali şi-au oprit activitatea şi nu mai consumă gaze. Vă dau cifre de la jumătatea anului. După 6 luni, consumul casnic de gaz naturale a scăzut cu 5,2%. Este normal să oscileze cu 5%, în funcţie de temperatură, sunt valori normale. În schimb, consumul industrial şi consumul producătorilor de energie termică, în această perioadă de 6 luni, în ianuarie-iulie, a scăzut cu aproape 18%, ceea ce, în medie, ne dă o scădere de 13%. Dacă extrapolăm – şi tot anul va însemna o scădere de 13%, pe tot anul 2022, înseamnă că de-abia trecem de 10 miliarde de metri cubi consumul anual de gaze naturale. Din păcate, dificultăţile cu care se confruntă industria ne ajută să nu avem probleme cu alimentarea cu gaze naturale”, a subliniat vicepreşedintele ANRE.

El a precizat că, în ceea ce priveşte energia electrică, trebuie acoperite “nişte vârfuri”.

“Dacă la gaze vârfurile sunt mai predictibile şi prognozele meteo ne cam arată când vin aceste vârfuri, la energie electrică situaţia este mai puţin predictibilă şi previzibilă, pentru că vedem istoricul ultimilor 10 ani. La noi, când bate vântul exportăm, când vântul stă importăm şi căutăm soluţii să acoperim vârfurile. Va fi o provocare şi pentru administraţie, pentru minister, pentru noi, pentru companiile implicate în sector Transelectrica, Transgaz, furnizori, distribuitori – absolut toţi trebuie să contribuie, să fie vigilenţi, să fie atenţi, să fie pregătiţi cu scenarii, ca să improvizăm în momentul în care dăm de o problemă”, a completat Nagy-Bege, citat de Agerpres.

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img