Friday, September 5, 2025
27.5 C
Bucharest

In Japonia, ai voie cu animalul de companie la birou

Hime este un căţel din rasa Shiba Inu care în fiecare zi face naveta timp de 30 de minute împreună cu stăpânul său până la birou, unde câinele are la dispoziţie mâncare şi un loc de joacă, acesta fiind unul din cei câţiva zeci de câini care îşi însoţesc stăpânii la birourile firmei de IT Fujitsu Ltd., transmite Bloomberg.

“Îmi place să văd cum primeşte dragoste şi atenţie din partea tuturor”, spune stăpânul lui Hime, Mayumi Shioda, asociat la divizia de corporate affairs a grupului Fujitsu Ltd.

Această firmă a decis la testeze, până la finele anului, ideea unui nou birou prietenos cu câinii la clădirea sa din Kawasaki, unde se poate ajunge cu trenul în jumătate de oră din centrul oraşului Tokyo, ca o modalitate de a îmbunătăţi productivitatea şi bunăstarea angajaţilor. Un studiu publicat în 2021 în revista Animals a ajuns la concluzia că prezenţa câinilor la birou duce la mai multe interacţiuni şi schimburi între departamente, şi contribuie la o mai bună satisfacţie şi bunăstare la locul de muncă.

Biroul prietenos cu câinii al firmei Fujitsu Ltd. este acoperit cu o mochetă rezistentă la pete, animalele primesc mâncare gratuită şi au la dispoziţie un loc de joacă interior unde proprietarii lor se pot juca cu ei între şedinţe. Spaţiul alocat câinilor este amplasat într-o parte separată a clădirii de birouri astfel încât angajaţii care au alergii, sau cei cărora nu le plac câinii, să poată lucra în continuare. Un lift dedicat special opreşte doar la etajul 25 al clădirii de birouri, unde este spaţiul special pentru câinii.

“Şefii şi colegii mei din alte departamente, cu care în mod normal nu interacţionez, vin şi vorbesc cu Hime. Când văd această nouă faţă a lor, simt că pot să interacţionez mai mult cu ei. Asta face mai uşoară munca aici”, spune Mayumi Shioda.

Marile companii americane de tehnologie permit deja angajaţilor să vină cu câinii la muncă. Gigantul Amazon.com Inc. are aproximativ 4.000 de câini înregistrat la cartierul general al firmei de la Seattle. Alphabet Inc., firma mamă a Google, spune că câinii sunt o parte importantă a culturii sale şi a construit un parc special, denumit The Doogleplex, la campusul său de la Mountain View. Alte companii precum Meta Platforms Inc., Lyft Inc. şi Netflix Inc. permit şi ele angajaţilor să îşi aducă câinii la birou.

“Am studiat ce au făcut marile firme de tehnologie din SUA, de la care ne-am inspirat pentru a crea un birou care să stimuleze colaborarea, discuţiile informale şi brainstorming-ul”, a declarat directorul de resurse umane de la Fujitsu, Hiroki Hiramatsu.

Cu toate acestea, programul de lucru flexibil şi beneficii precum prezenţa animalelor de companie sunt încă rare în Japonia, o ţară renumită pentru cultura sa de muncă la birou stresantă. Însă la fel ca în multe alte ţări, pandemia forţează companiile japoneze să facă trecerea la munca la distanţă şi să renunţe la aşteptările că angajaţii trebuie să petreacă multe ore la birou, scrie Agerpres.

Hot this week

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Secretarul General al NATO avertizează : China, un pericol la fel de mare ca Rusia

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat, joi,...

Ce moştenire lasă Giorgio Armani

Designerul italian Giorgio Armani, 91 de ani, a murit...

Cancelarul Germaniei : ”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Putin”

”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Vladimir Putin”, recunoaşte...

Topics

Ce se întâmplă cu armata Germaniei, cea mai mare putere economică europeană

Armata germană a înregistrat în 2024 o inversare a...

Secretarul General al NATO avertizează : China, un pericol la fel de mare ca Rusia

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat, joi,...

Ce moştenire lasă Giorgio Armani

Designerul italian Giorgio Armani, 91 de ani, a murit...

Cancelarul Germaniei : ”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Putin”

”Ne-am înşelat toţi în privinţa lui Vladimir Putin”, recunoaşte...

Ministrul Apărării, anunţuri cruciale despre apărarea națională și aliată NATO

Ministrul Apărării, anunţuri cruciale despre apărarea națională și aliată...

Dezvăluiri despre nava ucraineană lovită de ruși lângă România

New Strategy Center publică o analiză privind semnificația atacului...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img