Tuesday, October 20, 2026
12.5 C
Bucharest

Presedintele Parlamentului European : insistam ca Romania sa intre in Schengen in 2023

Înaltul oficial european a afirmat că se fac eforturi pentru ca această situaţie să fie rezolvată cât mai curând.

“Noi vom continua să promovăm această chestiune, în ciuda întârzierilor şi dezamăgirii din 2022. Situaţia va dura cât mai puţin posibil. Am spus şi săptămâna trecută la Consiliul European şi am îndemnat liderii guvernelor europene să îndeplinească promisiunile făcute acestei ţări acum 11 ani. Pur şi simplu nu există niciun motiv justificabil pentru a nu primi România şi Bulgaria în spaţiul Schengen, deoarece toate condiţiile pentru aderare sunt îndeplinite şi atunci chestiunea trebuie rezolvată şi trebuie să mergem mai departe, trebuie să insistăm ca această chestiune să se rezolve în 2023”, a afirmat ea, potrivit traducerii oficiale.

Roberta Metsola s-a declarat optimistă cu privire la preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene, care începe la 1 ianuarie 2023.

Referitor la subiectul migraţiei, evocat de Austria în momentul exercitării veto-ului împotriva aderării Bulgariei şi României la Schengen, Metsola a spus: “Este un subiect care domină în general alegerile europene şi de asemenea un subiect care, în funcţie de ţară, poate fi un aspect sezonier”.

“Trebuie să avem o politică a imigraţiei care să fie şi umană, dar care să fie şi fermă faţă de cei care nu au justificare”, a subliniat Metsola.

Ea a adăugat că “lărgirea zonei Schengen este esenţială pentru acest lucru, pentru că intrarea în Schengen consfinţeşte de iure ceea ce se întâmplă de facto în momentul de faţă”.

“Frontiera externă a Uniunii Europene este apărată. Vedem că toate ţările, inclusiv România, aplică toate componentele aquis-ului Schengen, ceea ce răspunde la orice fel de îngrijorări care ar putea exista din acest punct de vedere”, a completat preşedintele Parlamentului European, scrie Agerpres.

Hot this week

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img