Friday, June 5, 2026
21.9 C
Bucharest

Alegeri cu miză uriașă în Turcia. Ce spun sondajele

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan este devansat cu cel puţin cinci puncte procentuale de principalul său rival Kemal Kilicdaroglu într-un aşteptat sondaj realizat de institutul Konda, înaintea alegerilor prezidenţiale care au loc duminică, relatează joi agenţia Reuters.

Potrivit acestui sondaj, Erdogan este susţinut de 43,7% dintre alegători, iar Kiliçdaroglu de 49,3%, ceea ce ar însemna că acestuia din urmă i-ar lipsi foarte puţin până la majoritatea necesară pentru a câştiga în primul tur. Cei doi ar urma să se confrunte într-un al doilea tur de scrutin pe 28 mai.

Rezultatele sondajului au întărit impresia că Erdogan se află în faţa celui mai greu test din cele două decenii de când se află la putere. Ele vin în concordanţă cu cele alte altor sondaje în care pe primul loc se poziţionează tot Kiliçdaroglu, liderul taberei opoziţiei ce reuneşte partide seculariste, conservatoare şi naţionaliste.

Conform aceluiaşi sondaj, realizat între 6-7 mai, sprijinul pentru ceilalţi doi candidaţi se situează la 4,8% pentru Sinan Ogan şi 2,2% pentru Muharrem Ince.

Kemal Kiliçdaroglu este liderul celui mai important partid de opoziţie, Partidul Popular Republican (CHP).

Alegerile au loc la trei luni după devastatorul seism soldat cu peste 50.000 de morţi în Turcia şi care a lăsat milioane de persoane fără adăpost.

Institutul Konda, care publică un singur sondaj înaintea alegerilor, a intervievat direct 3480 de persoane din 35 de centre provinciale, scrie Agerpres.

Kemal Kiliçdaroğlu, liderul opoziţiei turce care speră să îi ia locul lui Recep Tayyip Erdoğan în fruntea statului, a acuzat Rusia că răspândeşte conspiraţii şi deep fake-uri înainte de alegerile din prezidenţiale şi parlamentare din acest weekend, relatează POLITICO.

“Dragi prieteni ruşi”, a scris Kılıçdaroğlu, joi, pe Twitter. “Voi sunteţi în spatele montajelor, conspiraţiilor, deep fake-urilor şi înregistrărilor care au fost expuse ieri (miercuri – n.r.) în această ţară”, a spus el, fără a oferi mai multe detalii. “Dacă vreţi prietenia noastră după 15 mai, luaţi mâinile de pe statul turc”, îndeamnă Kilicdaroglu. “Suntem în continuare în favoarea cooperării şi a prieteniei”, asigură el.

Tehnica deep fake foloseşte o formă de inteligenţă artificială numită “deep learning” pentru a realiza imagini false ale unor evenimente sau pentru a crea animaţii cu politicieni care ţin, eventual, discursuri false.

Mesajul lui Kilicdaroglu a fost scris şi în turcă, şi în rusă, scrie news.ro

Comentariile sale au venit la câteva ore după ce un alt candidat al opoziţiei, Muharrem İnce, a anunţat că se retrage din cursa prezidenţială. “Mă retrag din cursă. Fac acest lucru pentru patria mea”, a declarat İnce la o conferinţă de presă.

La începutul zilei de joi, procuratura din Ankara a declarat că a deschis o investigaţie după ce o înregistrare sexuală în care apare İnce ar fi apărut pe reţelele sociale.

Potrivit POLITICO, Kılıçdaroğlu este devansat în sondaje de Erdoğan, care se confruntă însă cu cea mai grea bătălie pentru realegere din cei 20 de ani de guvernare.

Hot this week

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Topics

Five Eyes : Spionajul din China folosește Linkedin ca instrument de recrutare

Spionii chinezi vizează pe site-urile cu oferte de locuri...

Ce spune inventatorul internetului despre inteligența artificială

Confruntat cu ascensiunea inteligenței artificiale (AI), Tim Berners-Lee, principalul...

Mai aderă România la OECD anul acesta?

România este în prezent în faza finală a procesului...

Cu Neptun Deep, România devine cel mai mare producător de gaze din UE

Neptun Deep este cel mai ambițios proiect de gaze...

Miza războiului hibrid al Rusiei împotriva Occidentului

Războiul hibrid s-a născut din dorința Rusiei de a...

Georgios Stassis : “Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili”

Europa are o dependență uriașă de combustibilii fosili și,...

Pietre la rinichi, fără colică renală, dar cu alte probleme asociate

Pietre la rinichi, fără colică renală, dar cu alte...

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate şi trupe

Spania trimite în România o navă de asalt, blindate...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img