Friday, January 2, 2026
5 C
Bucharest

Gigi Hadid, reţinută şi apoi eliberată în Insulele Cayman

Fotomodelul american Gigi Hadid a fost arestată şi amendată în Insulele Cayman, la începutul acestei luni, pentru posesie de canabis, relatează BBC.

Tânăra în vârstă de 28 de ani şi prietena ei au fost reţinute după ce bagajele lor au fost percheziţionate în momentul în care au sosit pe Insulele Cayman, cu un avion privat, pentru o vacanţă. S-a întâmplat pe 10 iulie.

Ele au pledat “vinovat” în instanţă şi au plătit o amendă, scăpând de condamnare, scrie news.ro.

Un reprezentant al lui Hadid a explicat că marijuana fusese cumpărată legal în New York “cu o licenţă medicală”.

“Este, de asemenea, legală pentru uz medical în Grand Cayman din 2017. Cazierul ei rămâne curat şi s-a bucurat de restul timpului petrecut pe insulă”, a transmis acesta într-o declaraţie pentru agenţia PA.

Potrivit Serviciului vamal şi de control al frontierelor din Insulele Cayman, Hadid şi prietena sa Leah McCarthy au fost arestate pentru “import de marijuana şi import de ustensile folosite pentru consumul de marijuana”. Era vorba de o cantitate mică, aparent pentru consum personal, a adăugat agenţia.

Ele au fost duse la un centru de detenţie şi eliberate pe cauţiune, a relatat ziarul local Cayman Marl Road. Cele două au apărut apoi la tribunalul din Insulele Cayman două zile mai târziu, unde au fost amendate cu 1.200 de dolari.

În ciuda acestui incident, modelul a părut să se bucure în continuare de vacanţă. “Totul este bine când se termină cu bine”, le-a spus ea urmăritorilor ei de pe Instagram, marţi, postând imagini de pe plajă.

Gigi Hadid este una dintre cele mai faimoase fotomodele din lume şi, de asemenea, dintre cele mai bine plătite. Ea a lucrat cu branduri de lux importante, inclusiv Versace, Chanel, Fendi şi Marc Jacobs şi a apărut pe coperta revistei Vogue de peste 30 de ori.

Insulele Cayman sunt un teritoriu britanic de peste mări, din Caraibe, cu plaje frumoase, recife de corali şi o viaţă marină abundentă.

Hot this week

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Topics

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img