Thursday, January 8, 2026
-0.1 C
Bucharest

Unde s-au descoperit canale antice misterioase

O reţea veche de aproape trei milenii de canale săpate în piatră descoperite recent în Ierusalim i-a uluit pe arheologi, având în vedere absenţa unor descoperiri biblice comparabile şi legăturile evidente cu un străvechi templu şi palat evreiesc care a existat în trecut în apropiere, informează Reuters.

Canalele, adânci până la genunchi şi datând din urmă cu 2.800 de ani, se află în afara zidurilor Oraşului Vechi din Ierusalim. Ele sunt concentrate în două zone separate printr-o distanţă de 10 metri.

Testele criminalistice realizate asupra canalelor nu au descoperit urme de sânge, a precizat Autoritatea Israeliană pentru Antichităţi – excluzând un potenţial rol jucat în sacrificarea animalelor pentru banchete sau în cadrul unor sacrificii religioase.

De asemenea, canalele nu par să fi fost construite pentru a permite scurgerea într-o singură direcţie sau să ducă spre un bazin unic, sugerând că nu erau folosite pentru eliminarea apelor reziduale sau a precipitaţiilor, a precizat aceeaşi instituţie israeliană, al cărei partener de cercetări ştiinţifice este Universitatea din Tel Aviv.

“Ne-am uitat la această instalaţie şi ne-am dat seama că am descoperit ceva unic”, a declarat arheologul Yiftah Shalev într-un comunicat, în care a spus că descoperirea reprezintă “un mister”.

Este posibil ca aceste canale să fi fost folosite pentru a pregăti o marfă “asociată cu economia templului sau a palatului”, a declarat arheologul Yuval Gadot în acelaşi comunicat.

“Producţia de pânză, de exemplu, necesită plasarea îndelungată a inului în apă, pentru ca acesta să se înmoaie. O altă posibilitate ar fi ca în acele canale să fi fost depozitate curmale, care erau lăsate să se usuce la soare pentru a produce sirop de curmale”, a adăugat Yuval Gadot.

Descoperirea arheologică, realizată în Parcul Naţional “Oraşul lui David”, va fi deschisă pentru public începând de săptămâna viitoare, scrie Agerpres.

Hot this week

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

Topics

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img