Monday, September 21, 2026
22.5 C
Bucharest

Invadatorii ruși se plâng că nu mai pot manipula OSCE din interior

Şeful diplomaţiei ruse a criticat vehement joi Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa în timpul reuniunii sale anuale, acuzând-o că a devenit un “apendice” al NATO şi al Uniunii Europene, informează AFP.

“OSCE este pe cale să fie transformată în apendice al NATO şi UE. Să recunoaştem, organizaţia se află pe marginea prăpastiei şi se pune următoarea întrebare: mare are sens să se investească în revitalizarea ei?”, a declarat Serghei Lavrov în faţa a zeci de omologi ai săi, într-un discurs virulent la adresa Occidentului şi Ucrainei.

Originile OSCE datează de pe vremea Războiului Rece, când cele două blocuri politice inamice, occidental şi sovietic, au convenit să creeze o platformă de dialog între ele. La ora actuală, organizaţia numără 57 de participanţi.

În deschiderea consiliului anual al organizaţiei, preşedintele său în exerciţiu, ministrul afacerilor externe al Macedoniei de Nord, Bujar Osmani, a declarat că “Războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei este o insultă” la adresa valorilor Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), scrie Agerpres.

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img