Saturday, September 26, 2026
15.6 C
Bucharest

Biden, nevoit să dezmintă încă o dată că are probleme de memorie

Preşedintele american Joe Biden, vizibil furios, a afirmat joi seară într-un discurs la televiziune că nu are probleme de memorie, după ce raportul unui procuror special l-a descris ca fiind un bărbat în vârstă “cu memorie slabă”, notează AFP.

“Sunt un om în vârstă şi ştiu ce fac, la naiba. Nu am probleme de memorie”, a spus Joe Biden, 81 de ani, denunţând ferm faptul că raportul susţine că a uitat data morţii fiului său Beau. “Cum naiba îndrăzneşte?”, a spus el.

Procurorul special însărcinat cu anchetarea acuzaţiilor de gestiune defectuoasă a documentelor secrete de către Joe Biden a decis să nu recomande urmărirea penală într-un raport publicat joi, care îl descrie pe preşedintele american drept “un bărbat în vârstă cu o memorie slabă”.

În raportul său de 388 de pagini, procurorul special menţionează în special un interviu de cinci ore, pe parcursul a două zile, cu Joe Biden, în cursul căruia a observat că “memoria lui s-a înrăutăţit”.

“Nu îşi mai aducea aminte când a fost vicepreşedinte”, nemaiştiind exact în ce an a început ori s-a încheiat mandatul său, nici exact anul morţii fiului său cel mare Beau, a scris procurorul, scrie Agerpres.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img