Friday, July 4, 2025
35.7 C
Bucharest

Céline Dion, mărturia mult așteptată despre starea ei

Cântăreaţa Céline Dion a vorbit despre boala sa în primul interviu pe care l-a acordat după anunţarea diagnosticului, publicat miercuri în cel mai recent număr al revistei Vogue France, pe a cărui copertă figurează vedeta canadiană, transmite AFP.

Diagnosticată în toamna lui 2022 cu o patologie neurologică rară, sindromul persoanei rigide (SPR), cântăreaţa din Quebec, în vârstă de 56 de ani, a declarat că urmează “terapie atletică, fizică şi vocală” cinci zile pe săptămână, timp în care îşi lucrează atât corpul, cât şi vocea.

“Merge bine, dar e mult de muncă. Câte o zi, pe rând”, a mărturisit Céline Dion într-un lung interviu.

“Nu am învins boala, este încă în mine şi pentru totdeauna. Să sperăm că vom găsi un miracol, o modalitate de a o vindeca cu ajutorul cercetării ştiinţifice, dar trebuie să învăţ să trăiesc cu ea” a mai spus vedeta.

Întrebată despre capacitatea sa de a reveni pe scenă, Céline Dion a explicat că nu este în măsură să răspundă la această întrebare. “Nu ştiu… Corpul meu îmi va spune”, a declarat ea în interviul însoţit de mai multe fotografii în care vedeta poartă ţinute create de mari designeri francezi.

Artista cu peste 250 de milioane de albume vândute a comentat, de asemenea, într-un interviu video, o serie de momente notabile din cariera sa de 40 de ani, în care poate fi auzită cântând fără oprire timp de câteva secunde.

Céline Dion a avut o scurtă apariţie surpriză, la începutul lunii februarie, la gala de decernare a premiilor Grammy din Los Angeles, Statele Unite, ocazie cu care i-a înmânat artistei Taylor Swift cea mai prestigioasă distincţie a serii, acordată la categoria “Albumul anului”.

Vedeta din Quebec nu a mai urcat pe scenă de la un concert la Newark (Statele Unite) susţinut în martie 2020. Turneul său, “Courage World Tour”, a fost apoi întrerupt de pandemia de COVID-19. Din 2021 a suferit din cauza efectelor SPR.

Afectând aproximativ una din un milion de persoane, acest sindrom provoacă dureri severe şi dificultăţi de mişcare, îngreunând activităţile fizice solicitante.

La sfârşitul lunii ianuarie, Amazon Prime Video a anunţat lansarea viitoare a unui documentar despre cântăreaţă, intitulat “I Am: Céline Dion”, în care doreşte să “sensibilizeze” publicul cu privire la afecţiunea de care suferă vedeta, scrie Agerpres.

Hot this week

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Ministrul Muncii : salariile îngheață, sporurile scad, unele pensii scad. Nu se indexează cu rata inflației

Principalele măsuri anunțate de ministrul Muncii Florin Manole : ...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Topics

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate

NATO are un nou Comandant Suprem al Forţelor Aliate...

Suprasaturare masivă cu polen în toată Europa

Particulele de polen din aer au atins niveluri 'extrem...

Ucraina elimină un important general al armatei ruse invadatoare

Generalul-maior Mihail Gudkov, adjunctul comandantului Marinei Ruse şi fost...

Promisiunea lui Richard Gere

În calitate de președinte al Campaniei Internaționale pentru Tibet,...

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață

Singura intervenție care i-a putut reda șansa la viață   Persoanele...

RAAPPS îi dă flit total premierului Bolojan pe contractul nesimţit al clădirii Eximbank

Clădirea în care funcționează EximBank se află în administrarea RA-APPS...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img