Monday, January 5, 2026
0.1 C
Bucharest

Când doi se ceartă, al treilea câştigă

Când doi se ceartă, al treilea câştigă.

Acest proverb românesc se va aplica în cazul tensiunilor apărute brusc între PSD şi PNL pe tema alegerilor prezidenţiale.

După experienţa alegerilor de la Capitală şi felul în care au decurs lucrurile pentru candidatura de Primar General, trebuie să recunosc : există la coaliţia PSD-PNL, în ciuda scorului foarte mare obţinut pe 9 iunie, un potenţial nebănuit de sinucidere politică.

Cu tesla, în direct, în faţa a milioane de oameni.

După 3 runde în care coaliţia n-a găsit soluţia pentru prezidenţiale, Ciolacu şi Ciucă sunt în cel mai prost moment al relaţiei lor.

Nicu şi Marcel nu se mai iubesc, politic vorbind.

Deşi peste tot în Europa vedem că puterea este la Guvern şi Parlament, iar majoritatea reprezintă cheia controlului, în România există o fascinaţie halucinogenă pentru funcţia de preşedinte. Pur şi simplu această poziţie le ia minţile celor care visează la ea.

În arhitectura unei puteri democratice, dacă ai majoritate, ai funcţii mari pe mână : premier, preşedinţi de camere, miniştri. Plus cele europene.

Aş ! Vax albina ! Boala Cotrocenilor produce orbire, mai ales de gândire.

Politicienii români sunt gata să arunce totul la gunoi şi ţara în haos pentru fata morgana : preşedinţia…

Damblaua asta i-a lovit pe mulţi, care au căzut de sus de tot încercând să ia fata…

În loc să se gândească zilnic cum e mai bine să aibă majoritate după alegerile parlamentare pentru a păstra controlul de facto al puterii, PSD şi PNL dau un spectacol absolut penibil şi iraţional.

Şi suntem abia la începutul lui…

Când doi se ceartă, al treilea câştigă, reaminteam mai sus.

Gâlceava asta stângisto-dreptace va genera atât de multă mocirlă şi respingere din partea electoratului, scârbit de ani şi ani de scandaluri, încât e posibil ca Mircea Geoană să treacă fluierând pe lângă cei doi, spre Piaţa Geniului nr. 1.

În timp ce Nicu şi Marcel vor fluiera şi ei, a pagubă, unul spre celălalt.

 

 

#Ciolacu
#Ciuca
#Geoana
#alegeri
#Romania

Hot this week

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Topics

Cetățean român presupus dispărut în urma incendiului din Crans Montana

Ambasada României la Berna este în contact cu familia...

Descoperire uluitoare la echipamentele NASA

Camerele folosite de NASA pentru asamblarea sondelor spațiale și...

2026. Ce temperaturi vor fi

Anul viitor va fi, probabil, al patrulea an consecutiv...

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian

O soluție modernă, minim invazivă, pentru refluxul gastroesofagian   Calitatea vieții...

Ce se va întâmpla cu prețul aurului în 2026

Prețul aurului a înregistrat în 2025 cea mai mare...

Cine va cumpăra activele Lukoil, una din puşculiţele războiului rusesc?

Compania Midad Energy din Arabia Saudită a devenit unul...

Ce probleme poate genera ciocolata Dubai

Persoanele cu alergii nu ar trebui să consume preparatele...

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți de respirație

Cum a fost tratat un bărbat care avea dificultăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img