Friday, July 17, 2026
21.1 C
Bucharest

„A fost pentru prima oară în 6 luni când am reușit să-mi trag singur șosetele și să mă încalț”

„A fost pentru prima oară în 6 luni când am reușit să-mi trag singur șosetele și să mă încalț”

 

Hernia de disc lombară poate provoca dureri intense dureri de spate severe, amorțeală și slăbiciune în membrele inferioare. În lipsa tratamentului adecvat, afecțiunea poate duce la complicații serioase. Din fericire, tehnologiile moderne și abordările terapeutice cu minimă invazivitate oferă în prezent soluții eficiente pentru ameliorarea simptomelor și pentru o recuperare rapidă.

Bogdan, un pacient tânăr, a suferit luni de zile de dureri foarte puternice de spate, încât abia se mai putea mișca. După ce a fost refuzat de mai mulți medici, pacientul s-a programat la o consultație de neurochirurgie la Dr. Ovidiu Grămescu, medic primar neurochirurg, șeful Secției de Neurochirurgie de la Spitalul Clinic SANADOR.

„Fiind un pacient cu trombofilie și suferind de polidiscopatie lombară, am primit multe refuzuri din partea altor medici neurochirurgi. Domnul doctor Grămescu este primul doctor, după un șir lung de dezamăgiri, care s-a implicat activ în găsirea unei soluții pentru suferința mea de luni de zile de imobilizare”, povestește Bogdan.

Pacientul a fost diagnosticat cu hernie de disc lombară și stenoză de canal lombar. În trecut, suferise o procedură nereușită de nucleoplastie la nivelul L5-S1 al coloanei. În aceste condiții, echipa de neurochirurgie condusă de Dr. Ovidiu Grămescu a efectuat o intervenție chirurgicală complexă. Operația a fost un succes, iar pacientul a avut parte de o recuperare ușoară și rapidă.

„Operația a avut loc la scurt timp după prima întâlnire, iar după 4 ore de la intervenție puteam merge fără nicio durere și a fost pentru prima oară în 6 luni când am reușit singur să-mi trag șosetele și să mă încalț”, își amintește pacientul. P

La SANADOR, pacienții cu hernie de disc sau cu alte afecțiuni ale coloanei vertebrale au acces la diagnostic rapid și precis, prin investigații avansate de imagistică medicală. Atunci când este necesar tratamentul chirurgical, la Spitalul Clinic SANADOR intervențiile sunt realizate cât mai puțin invaziv, ori de câte ori acest lucru este posibil. În acest fel, pacienții se bucură de o recuperare rapidă, cu risc redus de complicații și durată scurtă de spitalizare.

Printre echipamentele ultraperformante de care dispune Spitalul Clinic SANADOR se numără două microscoape operatorii Zeiss Kinevo 900, dotate cu tehnologie robotică. Toate intervențiile de neurochirurgie se desfășoară în deplină siguranță, într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România, iar pacienții primesc asistență medicală de specialitate pe Secția de Anestezie și Terapie Intensivă de categoria I, cu nivel de competență extinsă.

Hot this week

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Topics

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Moody’s : Reducerea rolului SUA în NATO afectează economic Europa

Reducerea rolului SUA în problemele europene de securitate este...

NATO somează Rusia : opriţi atacurile cibernetice asupra aliaţilor

Declarație de condamnare a activităților cibernetice rău intenționate ale...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img