Tuesday, September 22, 2026
16.6 C
Bucharest

Președintele CNCD: Valorile creștine nu permit xenofobia, nu acceptă intoleranța. Cultele au obligația să oprească și să prevină manipularea

Președintele CNCD: Valorile creștine nu permit xenofobia, nu acceptă intoleranța. Cultele au obligația să oprească și să prevină manipularea.

Ceea ce vedem noi astăzi, ce ni se întâmplă este tocmai acceptarea și toleranța unor astfel de idei, manifestări atât în toate instituțiile, inclusiv în învățământ. La colț de masă sunt astfel de exprimări, astfel de comportamente în instituțiile statului și în viața de zi cu zi. Eu consider că undeva aici ar trebui să ne punem în ordine, să nu mai fim în această disonanță cognitivă în care vrem să corespundem unor valori, standarde, pentru că am dorit să aparținem Vestului, dar pe de altă parte facem indigestie când ar trebui să respectăm sau să aplicăm nu neapărat valorile Vestului, ci valorile noastre, ca și comunitateFoarte mulți fac referire la valori creștine, dar valorile creștine nu permit xenofobia, valorile creștine nu acceptă intoleranța, dacă mergem pe o interpretare a acestor valori în mod corect”, a declarat Csaba Asztalos, pentru Edupedu.ro.

Hot this week

Presa austriacă : La Viena, Georgescu era membru într-un club al “băieților cu ochi albaștri din România”

Candidatul la președinția României, Călin Georgescu, considerat extremist de...

ONU : militarii ruși au violat, mutilat sexual, torturat și ucis mii de copii și femei în Ucraina

Organizația Națiunilor Unite (ONU) acuză forțele armate ruse că...

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img