Va spuneam acum citeva saptamani ca directorul SRI George Cristian Maior este favorit in competitia pentru functia de prim ministru in cazul in care Victor Ponta va castiga prezidentialele din noiembrie. Astazi apare un sondaj CURS in care favoritul publicului pentru functia de premier ar fi Mircea Geoana, cel care a castigat alegerile prezidentiale pe teritoriul Romaniei in Decembrie 2009. Competitia ramine deschisa.
Candidatul PSD-PC-UNPR ar învinge candidatul PNL-PDL la scrutinul prezidenţia în variantele în care candidaţii coaliţiei la guvernare ar fi premierul Victor Ponta sau senatorul Mircea Geoană, conform unui sondaj naţional, realizat de CURS, la comanda Fundaţiei România Noastră.
Astfel, Victor Ponta ar obţine în primul tur 47% din opţiunile celor care şi-au exprimat dorinţa de a merge la vot, fiind urmat de Klaus Iohannis (28%), Cristian Diaconescu (7%), Mihai Răzvan Ungureanu (6%), Dan Diaconescu (4%), Corneliu Vadim Tudor (4%), Kelemen Hunor (2%), alt candidat (2%).
În varianta în care Mircea Geoană ar fi candidatul coaliţiei la guvernare, el ar fi preferat de 40% dintre cei care vor merge la vot, fiind urmat de Klaus Iohannis (31%), Cristian Diaconescu (8%), Mihai Răzvan Ungureanu (7%), Dan Diaconescu (5%), Corneliu Vadim Tudor (4%), Kelemen Hunor (2%), alt candidat (3%).
În proiecţiile pentru turul al doilea, în cele două variante de candidaţi ai PSD-PC-UNPR, Victor Ponta sau Mircea Geoană l-ar învinge din nou pe Klaus Iohannis, scorurile fiind: Victor Ponta (53%) – Klaus Iohannis (47%) şi Mircea Geoană (52%) – Klaus Iohannis (48%).
În ipoteza în care Victor Ponta ar fi ales preşedinte al României, cei chestionaţi văd următoarea ierarhie a politicienilor social-democraţi care ar fi cei mai potriviţi pentru funcţia de prim-ministru: Mircea Geoană (42% din totalul eşantionului sondat – 65% din votanţii PSD), Liviu Dragnea (14% din total eşantion – 19% din votanţii PSD), Dan Şova (6% – din total eşantion -7% din votanţii PSD), Valeriu Zgonea (3% din total eşantion – 2%din votanţii PSD).
Referitor la un tandem preşedinte (candidat) – premier (propunere) care să fie prezent în campania electorală, 43% din eşantion spun că situaţia “candidaţii la Preşedinţie ar trebui să prezinte în campanie şi o propunere pentru un viitor prim-ministru” este “mai apropiată” de ceea ce cred ei, în timp ce 41% spun că situaţia “candidaţii la preşedinţie ar trebui să prezinte în campanie atât o propunere pentru viitorul prim-ministru, cât şi propuneri pentru o echipă lărgită” (Externe, Finanţe, Apărare, Parchet General) .
În ceea ce priveşte profilul viitorului preşedinte, cei intervievaţi şi-ar dori un şef al statului care să fie “preşedinte arbitru-neutru” (33%), “o persoană independentă” (28%), “cu experienţă în politica externă” (48%), al cărui cel mai important atribut să fie “un plan pentru creşterea economiei/crearea de locuri de muncă” (48%). În acestă profilare s-au folosit scale de apreciere de la 1 la 7, unde 7 este tradus în procentajul cel mai mare.
Sondajul CURS cuprinde şi o intrebare referitoare la caracterul cotei de impozitare: unică sau diferenţiată: 79% dintre cei intervievaţi spun că aceia “care câştigă mai mult să plătească un impozit mai mare (8% pentru cei sub 2000 de lei pe lună; 12% pentru cei cu 2000-8000 de lei pe lună, 18% pentru cei cu peste 8000 de lei pe lună), în timp ce 19% sunt pentru cota unică de impozitare.
De asemenea, viitorul şef al Guvernului ar trebui să aloce mai multe fonduri pentru sistemul de sănătate (6 la sută din PIB) – 57 la sută, pentru Educaţie (6 la sută din PIB) – 21 la sută, pentru infrastructură (5 la sută din PIB) – 21 la sută.
Sondajul a fost realizat în perioada 27 iunie – 4 iulie (înainte ca Tăriceanu să-şi anunţe intenţia de a candida la prezidenţiale), pe un eşantion de 1066 de respondenţi, după metoda de intervievare “faţă în faţă” la domiciliu şi folosind chestionar standardizat, marja de eroare fiind de plus/minus 3%, la un nivel de încredere de 95%.