Monday, July 6, 2026
17.1 C
Bucharest

100 de persoane in mafia de la Nana

MINISTERUL PUBLIC
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa

Nr. 1489/VIII-3/2014​ 15 octombrie 2014

​Către,
ANTENA 3
În atenţia domnului Radu TUDOR

​Cu referire la solicitarea pe care aţi adresat-o instituţiei noastre, prin e-mail, la data de 8 octombrie 2014, înregistrată sub numărul de mai sus, vă comunicăm următoarele:
În cauza ce face obiectul dosarului analizat, se efectuează cercetări faţă de suspecţii Niculae Tudoriţa, Dobre Gheorghe, Decu Florian, Dobre Marian, Neagu Marius Gelu (funcţionari în cadrul Primăriei Nana/membri în Comisia de fond funciar Nana), Stolea Georgică, Manea Constantin (membri în Comisia de fond funciar Nana) şi Preda Simona Alina (funcţionar în cadrul Primăriei Nana), sub aspectul infracţiunilor de conflict de interese, abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (aspecte relevate şi în comunicatele Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din datele de 16 aprilie, 5 iunie şi 4 iulie 2014).
Totodată, activităţile de cercetare vizează peste 100 de persoane care au sau au avut legătură cu reconstituirea şi/sau dobândirea în mod ilegal de terenuri amplasate în extravilanul comunei Nana.
La data validării dreptului de proprietate asupra terenurilor retrocedate (perioada 2006 – 2010), valoarea acestora era de cca. 3.000.000 lei.
În prezent, în cauză se efectuează activităţi specifice de urmărire penală, între care audieri, investigări grafoscopice, evaluarea materialelor şi a datelor înaintate/comunicate de Parlamentul României, Prefectura Călăraşi, O.C.P.I. Călăraşi, de alte instituţii şi persoane juridice, în funcţie de care urmează să se dispună potrivit dispoziţiilor Codului de procedură penală.

PROCUROR ŞEF BIROU,
Ramona BULCU

Hot this week

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...

Topics

Rusia spionează masiv cu drone obiective strategice din NATO

Kremlinul a orchestrat o campanie concertată de supraveghere folosind...

Genocidul Rusiei în Ucraina : 2 milioane de victime

Decizia Rusiei de a lansa o invazie pe scară...

Aproape jumătate din energie UE e deja verde

În primul trimestru din acest an, 45,5% din electricitatea...

Ce se întâmplă cu prețul aurului?

Prețul aurului a scăzut cu aproximativ 29% față de...

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi

Ce aduce chirurgia robotică în revizia protezei de genunchi   Pentru...
01:12:50

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele din Poarta Focșanilor

E România pregătită să respingă o invazie militară? Secretele...

Președintele Israelului : Trebuie să ne ridicăm cu toții împotriva urii

Isaac Herzog, Președintele Israelului, se află în aceste zile...

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi să nu se blocheze

Guvernul e chemat să ajute ca șantierele de autostrăzi...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor