Sunday, January 11, 2026
-5.5 C
Bucharest

Primele patru nume din echipa presedintelui Iohannis

Consilieri ai lui Klaus Iohannis s-au aflat, miercuri, la Palatul Cotroceni, pentru a discuta cu reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale despre modul de organizare şi funcţionare a instituţiei, în pregătirea preluării, de către Klaus Iohannis, a mandatul de preşedinte.

Potrivit unor surse liberale, printre cei care au participat la întâlnirea cu actuali consilieri prezidenţiali s-au aflat Dan Mihalache, George Scutaru, Andrei Muraru şi Cosmin Marinescu.

Aceştia au discutat despre modul de organizare şi funcţionare a Administraţiei Prezidenţiale, în pregătirea preluării, de către Klaus Iohannis, a mandatului de preşedinte al României, pe 22 decembrie.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, în cadrul ceremoniei de la Curtea Constituţională pentru validarea alegerii lui Klaus Iohannis, că îi va transfera noului preşedinte ales, în această perioadă de tranziţie, până în 21 decembrie, când expiră mandatul său, toate dosarele importante, acelaşi lucru urmând să îl facă şi consilierii săi.

dan_mihalache

Dan Mihalache este un fost membru al PSD pina in 2009, de atunci devenind membru PNL. Este specializat in analiza politica si ar putea deveni consilier prezidential pentru politica interna. Dat fiind faptul ca e specializat si in probleme organizatorice ca fost secretar general adjunct al Guvernului si al PNL, poate prelua si sefia Administratiei Prezidentiale.

ScutaruAdrianGeorge

George Scutaru este un fost corespondent PRO TV si Mediafax la Moscova, absolvent de istorie. A intrat in politica in 1998, a fost purtator de cuvint al ApR si din 2002 este membru PNL. E specializat in probleme de aparare, al putea deveni consilier prezidentiale in acest domeniu.

andrei muraru

Andrei Muraru este istoric de profesie, vine de la Iasi. A fost consilier al premierului Tariceanu, apoi a ocupat diverse functii in institute pentru studierea crimelor comunismului. Posibil consilier pe probleme politice.

image-2013-06-12-14984112-46-cosmin-marinescu

Cosmin Marinescu este absolvent de ASE, fost consilier al ministrului liberal de finante Daniel Chitoiu. Posibil consilier pe probleme economice.

 

Hot this week

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Brazilia depaşeşte SUA, devenind cel mai mare producător de carne de vită din lume

Brazilia a depășit anul trecut SUA, devenind cel mai...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Un număr mare de evrei ar putea pleca din Germania dacă AfD vine la putere

Un număr mare de evrei ar putea pleca din...

Topics

Scandal în coaliție pe tema acordului UE-Mercosur

Potrivit unui document transmis de ministerul Agriculturii, consultat de...

Macron : SUA se îndepărtează de aliaţi

Președintele francez Emmanuel Macron a denunțat vehement joi 'noul...

Crește non stop prețul la aur și argint

Cotațiile la aur și argint au crescut luni, investitorii...

Zf.ro : fermierii români, mai bogați decât cei francezi

Un fermier din România care deţine 100 de hectare...

O rușine pentru Guvernul României : ghiseul.ro

Exact când era mai mare nevoie de o platformă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img