Afaceristii Rosia Montana, cu biciul si zaharelul

0
3030

E fara margini tupeul celor ce vor aurul Romaniei de la Rosia Montana in schimbul unei imense halde cu cianura in Apuseni…

Gabriel Resources vrea o soluţie amiabilă privind Roşia Montană şi a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cere autorităţilor române să se angajeze într-un proces de consultare, menţionând că ar putea recurge la arbitraj dacă nu se găseşte o soluţie pentru dezvoltarea proiectului, potrivit mediafax.ro.

“Compania a trimis o notificare oficială către Presedintele si Prim-Ministrul României, în numele Gabriel si al anumitor companii afiliate, prin care solicită autoritătilor române să se angajeze oficial într-un proces de consultare. Pentru evitarea oricăror îndoieli, Gabriel doreste găsirea unei solutii amiabile în acest diferend care să ducă la dezvoltarea proiectului minier, în beneficiul tuturor părtilor implicate”, se arată într-un comunicat al companiei canadiene Gabriel Resources.

biserica rosia montana

În luna iunie a anului trecut, Camera Deputaţilor a respins proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană. O lună mai târziu, premierul Victor Ponta, afirma că proiectul Roşia Montană este blocat până când nu există o susţinere politică clară, el adăugând că, personal, consideră că pentru România este mai bine totuşi să fie exploatate toate resursele naturale, inclusiv aurul, dacă sunt respectate toate normele de mediu.

Presedintele Gabriel Resources, Jonathan Henry, citat în comunicat, spune că speră că va fi găsită o rezolvare amiabilă a problemei, fără să fie nevoie să apeleze la arbitraj international.

“Sperăm că se va putea găsi o rezolvare amiabilă fără nevoia de a escalada această dispută într-un arbitraj. Credem cu tărie că modul în care ne-am comportat până acum a demonstrat faptul că principala dorinta a grupului este de a evita orice dispute prelungite si de a fi partenerul României în dezvoltarea unui proiect minier sustenabil, de clasă mondială, în beneficiul României si al tuturor părtilor implicate. Suntem ferm angajati în dezvoltarea Proiectului si, în general, în lansarea unei industrii miniere moderne în România. Suntem în continuare siguri că prin construirea minei utilizând tehnologii de ultimă generatie îi vom convinge pe toti cei care au îngrijorări, atât nefondate cât si valide, cu privire la beneficiile masive ale Proiectului, pentru întreaga tară. Suntem gata să cooperăm cu România, pentru atingerea acestui obiectiv”, afirmă Henry.

Gabriel Resources arată în comunicat că în ultimii 15 ani a investit sume “semnificative” în dezvoltarea proiectului, iar în prezent nu există nicio certitudine cu privire la procedurile care să ducă la autorizarea acestuia.

“În caz contrar, dacă grupul Gabriel nu va putea obtine o solutie satisfăcătoare pentru un parcurs clar si solid de progres în autorizarea si constructia proiectului, sau dacă România nu ia măsuri concrete pentru a ajunge la o astfel de întelegere amiabilă, grupul Gabriel este pregătit să-si prezinte preten?iile în cadrul arbitrajului international, pentru a obtine compensări integrale pentru drepturile sale de a dezvolta proiectul, care au fost refuzate prin încălcări ale tratatelor din către România. De asemenea, grupul Gabriel îsi rezervă dreptul de a urma alte căi de remediere disponibile”, se spune în comunicat.

galerie-foto-poze-poluare-dezastru-ecologic-iaz-decantare-valea-sesii-sesei-exploatare-miniera-cianuri-substante-toxice-chimice-sat-distrus-de-proiectul-minier-rmgc-compania-rosia-montan11

“Compania este în măsură să evidentieze un număr semnificativ de întârzieri persistente în procesul de autorizare, provocate în mod nejustificat de către autoritătile române. Nu în ultimul rând, proiectul nu mai face obiectul unei analize procedurale normale de către autoritătile competente însărcinate cu evaluarea sa; în schimb, a devenit victima conflictelor dintre factiuni politice rivale si a dezinformării, ceea ce a provocat în mod nejustificat daune suplimentare capacitătii de dezvoltare a proiectului”, potrivit comunicatului.

Informatii privind o posibilă actiune a Gabriel Resources la Curtea de Arbitraj au apărut în presa canadiană încă de anul trecut. Publicaţia canadiană The Globe and Mail scria în mai 2014 că Gabriel Resources pregăteşte un caz de arbitraj internaţional împotriva României în care va cere despăgubiri de miliarde de dolari, după ce a încercat fără succes în ultimii 15 ani să dezvolte proiectul minier Roşia Montană.

Gabriel Resources deţine 80,69% din acţiunile Rosia Montană Gold Corporation (RMGC), restul capitalului fiind controlat de statul român, prin Minvest Roşia Montană.

Acţionarii Gabriel Resources sunt holdingul Electrum Global (16%), investitor în industria aurului, grupul BSG Capital (16%), controlat de omul de afaceri israelian Beny Steinmetz, cunoscut în principal pentru afaceri cu diamante în Africa, gigantul minier Newmont (13%), fondul de hedging Baupost Group (13%), controlat de miliardarul american Seth Klarman şi fondul de hedging Paulson & Co. (10%), controlat de miliardarul american John Paulson. Acţiuni reprezentând 26% din capitalul companiei sunt flotate liber pe bursă.

Leave a Reply