Sunday, April 20, 2025
19.6 C
Bucharest

Tariceanu vrea armistitiu cu PNL pe Codul Fiscal

Presedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a redactat o scrisoare catre fostii sai colegi din PNL, facand un apel pentru un armistitiu pe tema noului Cod Fiscal. Iata ce spune Tariceanu :

“Stimaţi liberali,

Vă scriu aceste rânduri ca liberal care se adresează unor foşti colegi de partid, unor liberali.

Vă scriu vouă celor care, aşa ca şi mine, aţi fost şi veţi rămâne liberali. Chiar dacă astăzi PNL s-a transformat într-un partid popular, chiar dacă este condus din umbră de oamenii lui Băsescu, ştiu că mulţi dintre voi continuaţi să susţineţi ideile liberale.

Săptămânile acestea, în Parlament, va fi în dezbatere cea mai liberală reformă fiscală din 2004, de la introducerea cotei unice. Este un Cod Fiscal sprijinit 100% de toată suflarea liberală din ţară, de toţi cetăţenii liberali neînregimentaţi politic. Codul Fiscal este sprijinit de mediul de afaceri căruia i s-a pus funia la gât de oamenii care au fost în guvernările Boc şi Ungureanu şi care au devenit, mulţi dintre ei, colegi cu voi.

Dincolo de susţinerea pentru acest nou Cod Fiscal, măsurile cuprinse în el îl fac să fie o terapie de şoc liberală, de care economia românească şi România are nevoie şi care nu poate fi întârziată.

Vă scriu pentru a vă cere să susţineţi un armistiţiu pe noul Cod Fiscal. Măcar noi, liberalii, să spunem: „bătălia politică se opreşte la Codul Fiscal!”. Vă cer să nu încercaţi să blocaţi noul Cod Fiscal, doar pentru că Vasile Blaga şi Cătălin Predoiu vor să ajungă la putere cât mai rapid.

Calculul politicienilor din PDL este unul greşit: Codul Fiscal va trece şi opoziţia unui partid care se consideră de centru-dreapta nu va face decât să îndepărteze electoratul. Vă veţi întâlni cu electoratul liberal pe stradă care vă va întreba „de ce v-aţi opus scăderii TVA, scăderii taxelor, eliminării impozitului pe dividende; doar ca să ajungeţi la putere?”.

Vă spun deschis că acest Cod Fiscal va trece de Parlament. Miza pentru România este, însă, mult mai mare. Nu este un Cod Fiscal pentru 1-2 ani. Ca şi cota unică, este o reformă fiscală pentru cel puţin 10 ani de acum încolo.

Tocmai de aceea, ea trebuie asumată de toţi liderii politici, mai ales de către cei liberali. Indiferent cine câştigă alegerile din 2016, românii, mediul de afaceri, investitorii şi partenerii noştri externi, trebuie să ştie că prevederile din noul Cod Fiscal vor fi menţinute.

De aceea, vă cer să nu îi lăsaţi pe cei din PDL să joace electoral Codul Fiscal.

Vă cer să  susţineţi un armistiţiu pe noul Cod Fiscal. Toţi oamenii politici care cred acum în valorile liberale, indiferent la ce partid sunt, trebuie să susţină un armistiţiu politic pentru noul Cod Fiscal. Să ne asumăm cu toţii că măsurile liberale cuprinse în acest noul Cod Fiscal vor fi continuate şi în următorii 5-10 ani. După ce îl trecem, cu toţii, prin Parlament, lupta politică poate să reînceapă.

România are nevoie de acest moment de luciditate şi maturitate politică pentru a merge înainte şi vă rog să acţionaţi ca adevăraţi liberali.

Călin Popescu-Tăriceanu”

Hot this week

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Deșertul Arabiei a fost cândva un ținut luxuriant

Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a...

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!   O...

Topics

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei

Studiu FSM : Colapsul strategic naval al Rusiei Analiza conflictelor...

Gumă de mestecat antivirală

O nouă strategie orală de prevenţie virală: gumă cu...

Ce filme sunt acum în top

''A Minecraft Movie'', adaptarea pentru marele ecran a celui...

Deșertul Arabiei a fost cândva un ținut luxuriant

Unul dintre cele mai mari deșerturi din lume a...

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!

Atenție la urgențe medicale ce pot apărea de Sărbători!   O...

Armata Roşie invadatoare a lui Putin, putred de coruptă

Fostul șef adjunct al Statului Major al armatei ruse,...

Nu se retrag. SUA trimite trupe suplimentare în Europa

Câteva mii de soldați americani se îndreaptă spre Europa...

NATO bate palma cu PALANTIR, deţinută de un influent aliat al lui Trump

NATO a achiziționat un sistem militar bazat pe AI...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img