Sunday, November 1, 2026
8.8 C
Bucharest

NATO isi intareste apararea colectiva

“Alianţa Nord-Atlantică este pe cale să implementeze cel mai amplu plan de apărare colectivă de după sfârşitul Războiului Rece”, a declarat Stoltenberg, citat de Wall Street Journal.

Potrivit lui Stoltenberg, NATO încearcă să se asigure că eventualele disensiuni politice nu vor întârzia mobilizarea Forţei de reacţie rapidă. “Nu ne-ar ajuta să avem o forţă disponibilă în 48 de ore dacă ne trebuie 48 de zile pentru a lua decizia de mobilizare”, a precizat secretarul general NATO, oferind ca exemplu intervenţia aeriană în Libia, în 2011, decisă în şapte zile. “Istoria recentă arată că NATO are capacitatea de a lua decizii rapide”, a subliniat el.

“Nu vedem nicio ameninţare imediată asupra vreunui aliat din cadrul NATO, nici măcar asupra ţărilor baltice. În acelaşi timp, observăm că mediul de securitate se schimbă şi vedem o Rusie mai incisivă. De aceea suplimentăm prezenţa militară în Letonia, Lituania şi Estonia”, a spus Stoltenberg, subliniind că Alianţa va apăra orice stat membru în caz de necesitate.

Pe fondul crizei ucrainene generata de agresiunea Rusiei, NATO a suplimentat prezenţa militară în statele membre est-europene, trimiţând trupe, avioane suplimentare şi mai multe nave militare în Marea Baltică şi în Marea Neagră.

Alianţa Nord-Atlantică a anunţat în ianuarie construirea a două cartiere generale regionale, în România şi Polonia, şi înfiinţarea unor centre de comandă ale Forţei de reacţie rapidă în România, Polonia, Bulgaria, Lituania, Letonia şi Estonia. Forţa de reacţie rapidă, creată pe fondul acţiunilor Rusiei în Ucraina, va avea o disponibilitate de intervenţie în cel mult 48 de ore.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img