2018, anul centenarului de la Marea Unire, porneste oribil.
Cu o mancatorie demna de triburile de canibali in interiorul puterii politice.
Cu sporirea frustrarii privind incapacitatea devenita proverbiala in a realiza ceva concret.
Cu disperarea ca suntem probabil singura democratie din lume incapabila sa construiasca 1 km de autostrada lunar. Nu 10, nu 100 cum ar fi normal.
Cu murdaria, neglijenta, aspectul generalizat al indolentei administratiei locale ce ne ofera orase infecte in care sa traim.
Cu o ruptura vizibila a Romaniei de valorile europene consacrate, cele care au animat intelectual si sufleteste pe toti politicienii care conduceau acum 100 de ani tara.
Cu un limbaj populist si un comportament asisderea al conducatorilor, incapabili sa genereze idei de civilizatie, dezvoltare si modernizare a unei tari care asteapta de 27 de ani asta, prin cetatenii ei.
Cu bisericute politice mici si ieftine care se rafuiesc zi si noapte intre ele, cu dosare non stop, cu miliarde de euro spanzurate pe te miri ce bazaconii, cu o crestere economica uriasa din care nu s-a ridicat nici un gard, daramite un spital nou.
Mi-era teama ca asa ne va surprinde 2018. Ca asa va fi tot anul. Si ca vom sarbatori blazati, cu alcool politic din belsug si sarmale de la buget un an ce trebuia sa fie al spiritului, al lumii moderne, al istoriilor frumoase ale acestei tari spuse in toata presa mondiala, din ianuarie pina in decembrie.
Suntem condamnati sa fim asa cum suntem, incapabili sa evoluam.
Atat de trist !
