Tuesday, October 20, 2026
17.1 C
Bucharest

Abia intrata in vigoare, legea salarizarii trebuie corectata prin ordonanta

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat luni că în următoarea şedinţă de Guvern va fi adoptată o nouă ordonanţă, de această dată care să corecteze “defecţiunile” din legea salarizării legate de indemnizaţiile pentru mame şi concediile medicale. Dăncilă a spus că principalele elemente ale legii salarizării au fost îndeplinite.

 “Eu consider că cele patru elemente care au stat la baza legii salarizării au fost îndeplinite. Aici mă refer la munca egală, plata egală – şi cred că ministrul Muncii a dat exemplul unor consilieri care la un minister aveau 18.000 de lei ;i acelaşi consilier cu aceeaşi muncă avea 4.000 de lei la alt minister. Deci este, prin urmare, un principiu european ca la muncă egală să avem plată egală”,  declarat luni Viorica Dăncilă citata de news.ro

Premierul a recunoscut că au existat unele probleme, care au fost, însă, reglate de ordonanţe.

Dăncilă a mai anunţat că în următoarea şedinţă de guvern va fi adoptată o nouă ordonanţă, care să regleze indemnizaţiile mamelor şi “defecţiunile” din legea privind concediile medicale.

“În următoarea şedinţă vom avea încă o ordonanţă să reglăm pentru mămici, pentru concediile medicale, acolo unde avem deficienţe”, a declarat Dăncilă.

Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

Indemnizaţiile au fost reduse întrucât s-a modificat baza de calcul, ca urmare a majorării salariului minim. Astfel, în decembrie 2017, contribuţia CAS era plafonată la suma de 115 lei (calculata ca 10,5% x 35% x salariu mediu brut pe tara). În decembrie, salariul mediu brut pe ţară  era de 3.131 de lei.

Însă, în ianuarie, 2018, a crescut atât salariul mediu brut pe ţară (la 4.162 de lei), cât si procentul care se aplică, suma CAS fiind de 364 lei (25% x 35% x salariu mediu brut pe ţară).

După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimina plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizaţia de concediu efectiv primită de fiecare.

viewscnt

Hot this week

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img