“Din păcate, de un sfert de secol se joacă aceeaşi piesă tâmpită a alegerilor şi a distrugerii. Totul se vinde, totul se cumpără într-un spaţiu în care nu se respectă nimic. A dispărut industria, s-au înstrăinat finanţele, au fost fugăriţi din ţară peste trei milioane de oameni – toată forţa calificată a ţării –, acum, dispar pământul şi pădurile, iar când este nevoie de vreo diversiune, de acoperit vreo ruşine, scoatem de sub tejghea două dosare, „Cine a tras în noi?…“ şi „Mineriadele“, care arată lumii chipul nostru cel mai primitiv. Şi mai avem mari luptători cu comunismul pe care, pe vremea când acesta exista, nu i-a vãzut nimeni. Din păcate, nişte cacealmişti avizaţi despre cât sunt de <muieţi posmagii> naţiei s-au impus punând în circulaţie nişte formule care sunt luate în serios şi astăzi. (…)
Oricum, Constituţia este cea mai necitită carte. Şi aş zice că este firesc, atâta vreme cât moaştele, vrăjitoarele şi agheasma ocupă locurile cele mai privilegiate în preocupările mulţimilor. Deci, nu tocmai întâmplător, conducem detaşat la analfabeţi, abandon şcolar, mortalitate infantilă. Cu şase violuri pe zi nu avem cum pierde locul prim într-un clasament european. (…)
România este o obsesie care nu te poate lăsa indiferent, o ţară cu foarte puţini bărbaţi – mă gândesc şi la cei ce luptă în Afganistan – şi foarte mulţi eunuci, papagali şi maimuţoi, o ţară care nu se lasă iubită şi nici cunoscută aşa cum ar trebui, mai cu seamă că nu se face absolut nimic pentru asta. Cum să afle alţii ce mari valori avem, din moment ce ieşim pe piaţă cu procurorii, slugile, hoţii şi fetele de consum? (…)
Este la îndemâna oricui să observe că frica, suverană, s-a insinuat în toate. (…)
Cei interesaţi de psihologie, dar nu numai ei, nu pot să nu observe că s-a produs o schimbare brutală în sufletul acestui popor, şi nu în bine. Ura la superlativ, agresivitatea, refuzul spiritului, violurile, crimele de orice fel, alcoolismul şi lenea au devenit tot mai vizibile. Absenţa milei, a compasiunii, speranţa într-o salvare din afară se adaugă celor pomenite pentru a întregi un portret jalnic. Şi neimplicarea. Oare nu auzim la tot pasul „Numai în România se poate întâmpla aşa ceva!“? Doar alţii sunt de vină. După cum se vede, răsare ceea ce s-a semănat cu consecvenţă mai ales în ultimul deceniu. Pot, aşadar, să ne elibereze analfabeţii de alţi analfabeţi? Slugile de mentalitatea de slugă? Putem, oare, învăţa bunele maniere de la uriaşa mitocănime naţională sau demnitatea şi onoarea de la servitorii autodeclaraţi?(…)
Augustin Buzura / Eunuci, sadici şi hoţi de interes naţional / Revista Cultura, Octombrie 2015
