Premierul Florin Cîţu a declarat vineri, în contextul problemelor referitoare la vaccinul AstraZeneca, că s-ar fi vaccinat cu oricare dintre vaccinurile anti-COVID disponibile şi a acuzat că în România există de un an de zile o campanie împotriva măsurilor luate de Guverm pentru a opri pandemia, inclusiv împotriva vaccinării, comparând aceste acţiuni ale contestatarilor cu cele ale unor terorişti, scrie news.ro

”În România, de un an de zile, există o campanie împotriva acestor acţiuni pe care le ia Guvernul de a opri pandemia. Este o campanie împotriva portului măştii În spaţiul public, împotriva măsurilor de distanţare şi este o campanie împotriva vaccinării. Din punctul meu de vedere, aceste acţiuni sunt similare cu acţiunea unor terorişti, pentru că a zădărnici această acţiune, această  activitate a Guvernului care are ca obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii tuturor, este acţiune care încearcă să submineze autoritatea statului”, a afirmat premierul.

Cîţu a precizat că actuala campanie de vaccinare rebuie să continue cu toate tipurile de vaccin, cu monitorizarea eventualelor efecte adverse, referindu-se la faptul că un lot al vaccinului AstraZeneca este suspectat că ar fi provocat efecte adverse grave.

”Nu s-a schimbat nimic. În ceea ce priveşte tipul de vaccin care a fost ieri în discuţie în spaţiul public, Agenţia Europeană spune foarte clar că nu există indicii în acest moment care să facă o legătură între cele câteva cazuri şi vaccin. De aceea, campania de vaccinare trebuie sa continue, bineînţeles cu monitorizarea eventualelor efecte adverse. La nivel european sunt 5 milioane de persoane vaccinate cu acest tip de vaccin şi avem o ţară, Marea Britanie, care îşi vaccinează toată populaţia şi ar fi greu de crezut că un guvern ar fi aşa de iresponsabil. Trebuie să avem încredere în experţi, cei care au autorizat, au recomandat, autorizarea  acestor tipuri de vaccin, că îşi vor face treaba în continuare”, a precizat Florin Cîţu.

El a ţinut să precizeze că s-ar fi vaccinat cu oricare dintre cele trei tipuri de vaccin utllizate în prezent în UE.

”Dacă s-ar fi putut. m-aş fi vaccinat cu oricare dintre tipurile de vaccin, m-am vaccinat cu ce a fost. Dacă trebuie să ne vaccinăm din nou, bineînţeles mă voi vaccina cu ce va fi atunci. Am încredere în experţii Agenţiei Europene a Medicamentului şi în special am încredere în experţi”, a precizat şeful Executivului.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţatjoi seară că peste 77.000 de doze de vaccin din lotul AstraZeneca oprit de la utilizare în Italia au fost folosite deja în România, fiind rămase peste 4.200 de doze.
“Ca măsură de extremă precauţie s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenţiei Europene a Medicamentului”, arată CNCAV.
Premierul Florin Cîţu a afirmat că decizia a fost luată din precauţie.

4 COMMENTS

  1. Cat tupeu la paparuda asta sa ii compare pe cei care NU VOR SA SE VACVINEZE ca fiind teroristi?! Tupeistile, dar voi ce sunteti, voi care distrugeti o natiune prin teroare si inanitie limitandu-le nivelul de trai? Voi sunteti clanurile ucigatoare ale cetatenilor romani cu adevarat! Asta face ca motanul :”el f..e si el urla”!

  2. Socante manipulari crase, fara logica si fara solutie intalnesti la asa zisii jurnalisti! Citez din exprimari:”daca au simtome dupa 3 zile de la vaccinare, sa mearga si sa ia legatura cu medicul!”. Cel putin o intrebare decenta, daca se poate:
    – Ce si cum te poate ajuta si vindeca medicul la care apelezi dupa vaccinare, daca nu exista tratament?
    – Cum sa iei legatura cu medicul daca aproape intri in coma sau nu poti sa iei legatura cu medicul in urma vaccinatinarii?
    Doar aiureli si manipulari fara logica reala!
    Alta exprimare oribila care da de inteles ca nu exista guvern sau chiar ministri pe functie, sau cineva care raspunde de organizare. Citez:”In perioada coronavirus de un an de zile, a fost vid de putete”!
    Din cate stim, guvern a fost permanent in functie si avea putete decizionala legislativ, ministri au fost in functie, deci: guvern in functiune si NU vid de putere! A fost rea credinta cu buna stiinta pe organizare si logica reala de s-a ajuns in halul in care s-a ajuns! Sunt diar incompetenti sau, cei din guvern alearga doar pentru afacerile si bunastarea proprie! E lipsa crasa de seriozitate, organizare si logica reala intrun guvern de adunaturi clanificate! Tupeul, nesimtirea si manipularea prin minciuni, e la cote alarmante in Romania! Poate altii nu vor sa vada, dar e la vedere, totul e sa vrei sa vezi, sa ai ochii deschisi pe subiect!

  3. Domnule Radu Tudor ati efectuat stagiu militar obligatoriu ?
    La care centru v-ati vaccinat si cu ce vaccin ?
    Ce lege a incalcat Vlad Voiculescu ?
    MAI si MApN au incalcat dispozitiile pct. 3 din HG 12/2021 ?

    În aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, Ministerul Apărării Naționale asigură prin centrele de vaccinare proprii, POTRIVIT CRITERIILOR DE ELIGIBILITATE STABILITE PRIN STRATEGIE, vaccinarea personalului propriu și a membrilor familiilor acestora, precum și a următoarelor categorii:

    a) cadrele militare în rezervă și în retragere din cadrul instituțiilor din sistemul național de apărare națională, ordine publică și securitate națională, precum și membrii familiilor acestora;

    b) persoanele care beneficiază de prevederile Legii nr. 44/1994 privind veteranii de război, precum și unele drepturi ale invalizilor și văduvelor de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Leave a Reply to parere...Cancel reply