Thursday, April 2, 2026
8.6 C
Bucharest

Acord european : a fost aprobat planul de 500 miliarde euro

Miniştrii de finanţe din zona euro au ajuns la un acord, joi seară, privind un plan de susţinere de 500 de miliarde de euro, transmit Reuters şi AFP.

Franţa, Germania, Italia, Olanda şi Spania au ajuns joi seară la un acord asupra unui plan de sprijinire de 500 de miliarde de euro propus pentru a face faţă consecinţelor economice ale crizei coronaviruslui în zona euro, potrivit mai multor surse diplomatice.

Cele cinci ţări au ajuns la o înţelege în special asupra condiţiilor de acces la liniile de credit ale Mecanismului de Stabilitate European (MSE), Olanda renunţând aparent la impunerea unor criterii economice specifice.

“Reuniunea s-a încheiat în aplauzele miniştrilor”, a anunţat pe Twitter purtătorul de cuvânt al preşedintelui Eurogrupului.

Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, a salutat un “acord excelent” incluzând “500 de miliarde de euro disponibili imediat” şi “un viitor fond de relansare”

Ministrul german de finanţe, Olaf Scholz, a afirmat joi seară că acordul găsit între cei 27 pentru un răspuns comun în faţa noului coornavirus este “o zi mare pentru solidaritatea europeană”, scrie AFP.

“Este important ca noi toţi să aducem un răspuns comun care să permită statelor noastre să depăşească provocările sanitare, dar şi provocările economice” suscitate de pandemia de COVID-19, a subliniat ministrul într-o scurtă declaraţie transmisă pe Twitter.

La finalul unor “lungi, lungi discuţii”, cei 27 au ajuns “să găsească un consens prevăzând răspunsuri puternice” la această criză fără precedent care paralizează continentul şi pune în genunchi numeroase economii, a mai spus Olaf Scholz.

Ministrul german a amintit ca măsuri “un sprijin puternic adus întreprinderilor”, “un sprijin foarte clar salariaţilor şi salariatelor” care să permită finanţarea unor măsuri de şomaj parţial şi un sprijin “statelor care au nevoie de acesta” prin intermediul Mecanismului European de Stabilitate (MES).

Acordul găsit la Bruxelles este “un bun mesaj pentru cetăţenii şi cetăţenele Uniunii Europene pentru că ei ştiu că statele acţionează împreună şi că Uniunea Europeană funcţionează”, a mai spus el, citat de Agerpres.

 

Hot this week

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img