Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a publicat, la 1 decembrie 2020, Raportul săptămânal de supraveghere COVID-19 actualizat cu intervalul 23-29 noiembrie 2020. Astfel, până la 29 noiembrie 2020, 95,2% dintre decese aveau comorbidităţi asociate, 83,8% din totalul deceselor au survenit la persoane de peste 60 de ani, iar 59,3% dintre acestea erau întâlnite la bărbaţi, se arată în raportul publicat pe site-ul www.cnscbt.ro.

Ponderea cazurilor confirmate şi a deceselor pe judeţe

În săptămâna 23-29 noiembrie 2020, 34,6% din totalul cazurilor s-au înregistrat în municipiul Bucureşti şi în judeţele Constanţa, Cluj, Iaşi şi Ilfov. De asemenea, 31,9% din totalul deceselor au fost înregistrate în municipiul Bucureşti şi în judeţele Prahova, Sibiu, Arad, Constanţa.

Evoluţia îmbolnăvirilor de la începutul epidemiei în ţara noastră arată un trend relativ constant în perioada 23 martie-18 mai 2020, o scădere a numărului de cazuri în intervalul 25 mai-3 august 2020 şi o uşoară urcare între 10 august şi 20 septembrie 2020. De la începutul lunii octombrie 2020 până în săptămâna 9-16 noiembrie trendul infectărilor a fost constant crescător, iar din 16 noiembrie până în 23 noiembrie s-a observat o foarte uşoară scădere.

Ponderea cazurilor confirmate pe categorii de vârstă: categoria 40-49 ani a fost cea mai afectată, urmată de categoria 50-59 ani; grupele de vârstă 0-9 şi 10-19 ani, cel mai puţin afectate

Referitor la cazurile confirmate în funcţie de vârstă, cel mai mare procent este asociat, şi în intervalul 23-29 noiembrie 2020, cu categoriile de vârstă 40-49 ani (aproximativ 24%) şi 50-59 ani (aproximativ 20%). Categoriile de vârstă 30-39 ani şi 60-69 ani erau asociate, până la 29 noiembrie 2020, cu procente relativ apropiate de infectare (aproximativ 14%, respectiv 26% din cazuri). Grupele de vârstă cel mai puţin afectate de noul coronavirus rămân, şi după acest interval, 0-9 ani (aproximativ 2,5%), 10-19 ani (aproximativ 3,8 %), peste 80 de ani (aproximativ 5%), 70-79 ani (aproximativ 7,1%), 20-29 ani (aproximativ 8%).

Ponderea deceselor pe categorii de vârstă: categoriile 70-79, 60-69 şi peste 80 de ani, cele mai afectate

Analiza deceselor până la 29 noiembrie 2020 indică faptul că persoanele cu vârste cuprinse între 70-79 ani, 60-69 ani şi peste 80 de ani sunt cele mai afectate: aproximativ 32% (70-79 ani) şi aproximativ 25-26% (60-69 ani şi peste 80 de ani). Grupa de vârstă 50-59 ani are un procent de decese de aproximativ 11%, în timp ce persoanele din categoria 40-49 ani au un procent de mortalitate semnificativ mai mic (aproximativ 4%). Procentele de mortalitate corespunzătoare grupelor de vârstă 20-29 de ani (aproximativ 1%) şi 30-39 de ani (aproximativ 2%) erau, la 29 noiembrie, sub 3%.

Caracteristicile cazurilor confirmate

Dintre cazurile analizate până la 29 noiembrie 2020, aproximativ 45,6% (216.717) erau de sex masculin, 0,9% erau cazuri de import (4.302), iar 1,6% (7.842) erau reprezentate de personal sanitar. Vârsta medie a persoanelor infectate cu COVID-19 era, până la data menţionată, de 48 de ani, mai informează raportul. Numărul de persoane vindecate era de 353.188 (74,3%). Cu o săptămână în urmă, numărul de persoane vindecate era de 296.844 (70,2%).

Caracteristicile deceselor: 95,3% dintre persoanele decedate aveau comorbidităţi asociate

Până la 29 noiembrie 2020, din totalul deceselor analizate, vârsta medie a persoanelor decedate era de 70 de ani, 59,3% (6.722 persoane) fiind de sex masculin. Dintre acestea, aveau cel puţin o comorbiditate:

afecţiuni cardiovasculare (70,2% – 7.958 de persoane)

diabet (33,4% – 3.782 de persoane)

afecţiuni neurologice (22,6% – 2.557 de persoane)

obezitate (19% – 2.154 de persoane)

afecţiuni renale (17,9% – 2.026 de persoane)

afecţiuni pulmonare (12,6% – 1.433 de persoane)

neoplasm (1,1% – 1.260 de persoane)

altele (17,3% – 1.961 de persoane)

relevă Raportul CNSCBT.

Ponderea cazurilor confirmate pe grupe de vârstă şi sex: 40-49 şi 50-59 de ani, categoriile cele mai afectate

În ceea ce priveşte ponderea îmbolnăvirilor pe grupe de vârstă şi sex, se observă că, atât la femei, cât şi la bărbaţi, cele mai afectate grupe de vârstă sunt 40-49 ani (aproximativ 23% la femei şi 20% la bărbaţi) şi 50-59 ani (aproximativ 20% la femei şi aproximativ 19% la bărbaţi). De asemenea, atât bărbaţii cât şi femeile de 30-39 de ani erau afectaţi în proporţie de aproximativ 18%.

Ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex

Referitor la ponderea deceselor pe grupe de vârstă şi sex, se observa, la 29 noiembrie 2020, că ponderea deceselor, atât la femei, cât şi la bărbaţi, era mai mare la grupa de vârstă 70-79 ani (aproximativ 32%). La femei, următoarele categorii mult afectate erau peste 80 de ani (aproximativ 31%) şi 60-69 de ani (aproximativ 24-25%). La bărbaţi, următoarele grupe de vârstă afectate erau 60-69 de ani (aproximativ 27%) şi peste 80 de ani (aproximativ 24%), conform www.cnscbt.ro.

De la începutul pandemiei până la 29 noiembrie 2020 reiese că: 1 din 62 din totalul cazurilor a fost înregistrat la personal medical; 83,8% din totalul deceselor au fost la persoane peste 60 ani, iar 59,3% dintre decese au fost la bărbaţi; 95,2% dintre persoanele decedate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.

***

Raportul săptămânal al CNSCBT cuprinde statistici COVID-19 actualizate până la 29 noiembrie 2020 cu privire la ponderea cazurilor şi a deceselor pe grupe de vârstă, ponderea îmbolnăvirilor pe judeţe, caracteristicile cazurilor confirmate şi ale deceselor în funcţie de sex, vârstă, comorbidităţi etc. Analiza a fost realizată în baza a 475.362 cazuri totale confirmate şi 11.331 cazuri de decese, conform sursei citate de Agerpres.

 

3 COMMENTS

  1. Am auzit azi la A3 ca, C.E.recomanda purtarea mastii si in casa cand ai musafiri. Ce musafiri poti avea in afara de familia ta de baza? Eu ma uit pe multe canale tv nu in limba romana si vad stiri live si live din multe tari, incepand cu kenia, china, japonia plus destule tari. Kenia data ca exemplu, nici gand de masca, china, japonia: da, suedia, frantuca, nemturia si multe din aceste tari doar in spatii inchise si statii auto, metrou si zone aglomerate, in rest, nu am vazut live pe tv, sincer! Ma uit in parlamentul halveticai si sunt destui care nu poarta masca dar au imprejmuit cu pepsiglas acele masute, pe strazi fara si doar in spatii inchise + statii de metrou si auto + zone aglomerate se poarta masca, in rest, liber deocamdata! Am vazut ca au scazut bursele la vaccinuri, cine a avut de castigat, a castigat din plin. Am vazut ca M. B.este criticata ca a aprobat prea rapid vaccinurile de C.E., poate ca trebuia intai la cobai.ro, kenia, us cateva tari sarace, apoi sa ia o hotarare cu distribuirea si eficacitatea, mai ales ca ultimul studiu arata clar, posibilitatea de efecte dezavantajate vindecarii sunt intre 15-25%! Indiferent de situatie si conjunctura, afacerile pe sanatate vor continua si cu mai multa forta! Radu, este realitate ce spun, nu e bascalie!

Leave a Reply to Radu Tudor: Adevărul despre cazurile de infectare cu noul coronavirus în România - newsromania.infoCancel reply