Directorul Casei Majestăţii Sale Regelui Mihai, Ion Tucă, a afirmat vineri că, deşi a fost achitată suma cerută de ANAF, regele va dovedi în instanţă că aceasta nu trebuia solicitată, iar ANAF va plăti dobânzi.

El a subliniat că ‘sumele pretinse de ANAF cu siguranţă sunt nedatorate’.

‘Sigur că în momentul în care dânşii (n.r. – ANAF) vor fi obligaţi de către instanţă să restituie sumele, trebuie să se gândească şi la dobânzile pe care trebuie să le achite Majestăţii Sale Regele’, a declarat Tucă pentru AGERPRES.

Potrivit acestuia, regele Mihai a cerut de la ANAF în data de 10 iunie suma care este pretinsă de organele fiscale pentru a face plata întregii sume, care a fost achitată integral în aceeaşi zi, plătindu-se 4.042.348 de lei.

El a precizat că ‘după aceea s-a mai primit de la ANAF, probabil prin refacerea unor calcule, ‘o sumă infimă care ar fi de regularizat’.

‘Cert este că doamna judecător a decis că se respinge suspendarea executării sumei constituită ca şi diferenţă de plată, pe care noi n-o recunoaştem ca fiind datorată, şi este deschis un proces pe rol pentru a demonstra că sumele, chiar dacă sunt achitate de Majestatea Sa Regele, nu sunt datorate ANAF. Procesul, care are în vedere discutarea pe fond a naturii obligaţiei, nu are încă un termen de judecată. Probabil că se va judeca după vacanţa judecătorească’, a precizat Tucă.

Acesta a mai declarat că ‘până acum a fost discutată numai suspendarea executării’.

‘Practic, prin plata pe care noi am efectuat-o, de bună credinţă, am vrut să arătăm că avem un comportament civic şi ne supunem acestei dorinţe a ANAF de a face plata, chiar dacă nu este datorată. Considerăm că judecătorul pe fond trebuie să decidă dacă există sau nu datorată suma. Repet, noi am vrut să plătim înainte să decidă instanţa, dacă este sau nu datorată suma’, a adăugat Ion Tucă.

Curtea de Apel Bucureşti a respins vineri cererea depusă de regele Mihai prin care acesta contesta obligaţiile fiscale către bugetul de stat, stabilite de ANAF, în cuantum de 4,1 milioane de lei.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.

Regele Mihai a deschis un proces la Curtea de Apel Bucureşti prin care contesta obligaţiile fiscale către bugetul de stat.

‘Respinge excepţia inadmisibilităţii. Respinge cererea ca neîntemeiată. Dispune restituirea cauţiunii consemnate în cuantum de 18.277,88 lei, conform recipisei de consemnare CEC Bank nr. 4207015/1 din data de 31.03.2016. Cu recurs în 5 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată public prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.06.2016’, se arată în minuta CAB.

În luna mai, ANAF a publicat lista cu datoriile fiscale ale persoanelor fizice, printre acestea regăsindu-se şi regele Mihai, cu datorii totale la bugetul de stat de 4,107 milioane lei, din care 1,999 milioane lei obligaţii fiscale principale şi 2,108 milioane lei obligaţii fiscale accesorii.

Ulterior, biroul de presă al regelui Mihai anunţa că obligaţiile fiscale restante ale acestuia au fost contestate, o procedură judiciară fiind în curs de desfăşurare, scrie Agerpres.

7 COMMENTS

  1. ANAF-ul, plin de distrusi incompetenti angajati la stat! Daca vrei sa te angajezi acolo, trebuie sa dai un foarte greu examen al vietii, competenta maxima, ce sa zic! Dupa ce intri, ce vezi pe acolo te minunezi efectiv! Numai brontozauri si scheleti scapati din dulap, rude, nepoti si rubedenii! Opincari, lingurari si fripturisti.

    P.S. ANAF = Scheleton

  2. apropo de fostul rege al romaniei au aparut pe piata media o serie de articole referitoare la “renta” lunara primita de fostul suveran de la comunisti de la plecare si pana in 1985, o renta de 10 000 de dolari. se insinueaza ca exista dovezi in celebrele casete ale raposatului stanculescu alaturi de alte dezvaluiri. tot in media au aparut si niste declaratii ale unui fost arhitect al ex regelui care confirma primirea acelei sume in schimbul tacerii fostului suveran. ce ma surprinde este faptul ca se tot impinge in fata aceasta fosta casa regala a romaniei. daca nu ma insel si sigur nu ma insel inca din 47 romania este republica iar ultimele constitutii aparute dupa 89 consfintesc acest lucru extrem de clar. una este sa intelegi rolul istoric al unui fost rege, al domnitorilor romani( oare acestia nu au avut nici o contributie la istoria milenara a romaniei ?) si alta sa tot pompezi sume de bani si imobile in aceasta fosta casa regala! oare in grecia nu a fost rege? in serbia? ce sa mai zic de germania, franta sau italia. acolo trecutul e trecut, istoria e istorie dar nu se pompeaza bani sa fie intretinuta o sleahta de oameni pentru ca acum aproape 70 de ani cineva a fost rege. sa fie sanatos, sa ne amintim de faptele bune sau controversate pe care si le-a asumat dar mai usurel cu tot felul de forme de “rasplatire”. e scandal pentru tot felul de pensii si indemnizatii speciale, acum deja pe internet au aparut primele critici fata de ceea ce vrea sa faca guvernul referitor la fosta casa regala . asa cum primele au starnit scandal in mass media si nu numai de ce nu se ia pozitie si fata de propunerea guvernului?

Leave a Reply