Saturday, October 25, 2025
7.2 C
Bucharest

Adevarul despre purtarea (nu portul…) mastii si oxigenare

Masca de protecţie nu reduce cantitatea necesară de oxigen, confirmă un nou studiu ale cărui constatări contracarează un mit comun, conform căruia purtarea acestui accesoriu ar fi nesănătoasă, relatează joi UPI.

Afirmaţiile potrivit cărora măştile reduc aportul de oxigen, provoacă “intoxicaţie” cu dioxid de carbon sau slăbesc sistemul imunitar au câştigat teren, alimentate parţial de informaţiile care circulă pe reţelele sociale. În acelaşi timp, autorităţile sanitare – inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi American Lung Association – au emis informaţii care demistifică aceste mituri. Cu toate acestea, astfel de afirmaţii persistă.

De aceea, cercetătorii de la Universitatea McMaster din Canada şi-au propus să testeze afirmaţiile. Ei au oferit unui număr de douăzeci şi cinci de adulţi – cu vârsta medie de 76,5 ani – oximetre portabile pentru a-şi măsura nivelul de oxigen din sânge în timp ce purtau mască de protecţie, precum şi înainte şi după.

Cercetătorii nu au identificat semne de hipoxie, sau reducerea oxigenului din sânge.

“Acest lucru susţine ceea ce cunoşteam deja”, a declarat doctor Aaron Glatt, specialist în boli infecţioase care nu a fost implicat în studiu. “Nu există o reducere a oxigenului ca urmare a purtării unei măşti”, a adăugat el.

Unele persoane se pot simţi inconfortabil purtând o mască, a menţionat Glatt, purtător de cuvânt în cadrul Societăţii pentru Boli Infecţioase din America. Însă, aceasta nu este o scuză pentru a nu face acest lucru, a spus el. “Eu privesc măştile ca pe centurile de siguranţă”, a spus Glatt. “Nu sunt neapărat confortabile, dar protejează”, a precizat specialistul.

Pentru acest studiu, echipa condusă de doctor Noel Chan a oferit fiecărui participant măşti de protecţie, de unică folosinţă, în trei straturi, non-medicale.

Voluntarii le-au purtat în timpul activităţilor zilnice de rutină sau în repaus şi au utilizat pulsioximetrul pentru a-şi monitoriza nivelul de oxigen timp de o oră înainte de a purta masca, în timp ce o purtau o oră şi o oră după aceea.

Nu au existat reduceri ale saturaţiei de oxigen din sânge. În medie, saturaţia de oxigen a fost de 96,1% înainte ca participanţii să poarte masca, şi apoi uşor mai ridicată în timp ce purtau masca şi ulterior – 96,5%, respectiv, 96,3%.

Constatările au fost publicate online în Journal of the American Medical Association.

“Studiul nostru nu susţine afirmaţiile conform cărora măştile sunt periculoase”, a spus Chan.

Chan a admis că acest studiu a fost unul restrâns şi a avut limitări. De exemplu, au fost excluse persoanele cu afecţiuni cardiace sau pulmonare, care le-ar putea provoca probleme de respiraţie chiar şi în repaus. Cercetarea s-a concentrat însă asupra adulţilor mai în vârstă, care probabil ar fi mai vulnerabili la orice scădere a nivelului de oxigen în urma purtării măştii, a notat Chan. Cu toate acestea, nu au apărut probleme.

“Acesta este doar un studiu restrâns”, a spus Chan, “dar sper că va oferi oamenilor o oarecare garanţie”.

O întrebare pe care oamenii şi-o pun adesea este dacă pot face exerciţii cu o mască. În acest studiu, participanţii nu au realizat exerciţii, deci nu este clar dacă acest lucru ar fi cauzat o scădere a nivelului de oxigen. Glatt a declarat că oamenii pot renunţa la mască dacă ies afară la plimbare sau să alerge şi nimeni altcineva nu se află în apropiere. “Dacă veţi întâlni alţi oameni, purtaţi totuşi o mască”, a spus el.

Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) din Statele Unite recomandă majorităţii oamenilor să poarte mască atunci când sunt în public – una care are cel puţin două straturi de ţesătură şi este fixată peste gură şi nas. Excepţie fac copiii cu vârsta sub 2 ani şi persoanele cu afecţiuni medicale care îngreunează respiraţia, notează UPI.

Chan a indicat că oamenii ar trebui să discute cu medicul lor dacă au întrebări cu privire la orice aspecte referitoare la starea personală de sănătate şi la siguranţa purtării măştii de protecţie, scrie Agerpres.

Hot this week

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Topics

Generalul Dorin Toma, comandant NATO: „Putem respinge orice potențială agresiune asupra României sau NATO”

Generalul-maior Dorin Toma conduce Comandamentul Multinațional de Divizie Sud-Est...

Rusia vrea continuarea războiului pe care l-a declanşat în Ucraina

Kremlinul a respins ideea unei încetări a focului pe...

Ministrul Economiei demască mafia ANPC

Radu Miruță, ministrul Economiei, a prezentat, joi, în cadrul...

Deficitul României scade, însă nu suficient

Deficitul guvernamental ajustat sezonier a crescut în Uniunea Europeană...

Premieră mondială pentru faimoasele vitralii ale catedralei din Chartres

O aplicație dotată cu inteligență artificială, prezentată de creatorii...

Neptun Deep va salva toată Europa de gazul rusesc din 2027

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că primele extracţii...

Poluarea creşte alarmant pe plan mondial

Concentrațiile de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă au...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img