Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat luni, cu majoritate de voturi, componenţa Comisiei parlamentare pentru controlul SRI.

Comisia va fi condusă de senatorul Adrian Ţuţuianu – preşedinte, propus de PSD, de Marian Gheorghe Cupşa – vicepreşedinte, propus de ALDE, şi de Verestoy Attila – secretar, propus de UDMR. Ţuţuianu a primit 366 de voturi ‘pentru’ şi 2 ‘împotrivă’.

Ceilalţi membri ai comisiei sunt: Doina Federovici, Radu Băbuş, Gabriel Nasra, Cezar Preda, Ioan Cristian Chirteş, Manuel Costescu.


Noua Comisie parlamentară de control a SRI îşi intră în rol. Şeful acesteia, Adrian Ţuţuianu, spune că Florian Coldea şi Eduard Hellvig vor fi chemaţi la raport, în Parlament, în zilele următoare. Mai mult, Ţuţuianu spune că noua comisie chiar va controla Serviciul.

“Fără relaţie de subordonare cu cei de la SRI. Mâine vom transmite o scrisoare către directorul SRI. Nu m-am întâlnit niciodată cu domnul Coldea.”, a spus Ţuţuianu, citat de stiripesurse.ro

Şi asta nu e tot. Ţuţuianu a făcut noi anunţuri. “Nu pot da azi un răspuns. Dau răspuns când am o decizie. SRI îşi face propria anchetă internă şi atribuţia noastră de control care se desfăşoară după procedurile noastre parlamentare. Există şi un regulament propiu. Îl vom studia mâine. Pornind de la procedura legală, vedem pe cine chemăm. Totul printr-o procedură instituţională.

Vă asigur că voi face tot ce trebuie făcut ca acest control să fie real. Avem trei reglementări de bază. Cele trei acte normative reglementează atribuţiile SRI, dar şi cele ale comisiei. Am o experienţă juridică importantă. Am ocupat funcţii importante. Am condus Consiliul Judeţean Dâmboviţa. pregătirea mea juridică şi experienţa sunt cele care i-au făcut pe colegii mei să mă instaleze în această funcţie. Am vorbit cu domnul preşedinte despre ceea ce trebuie să fac. Am stabilit precis două lucruri. Trebuie create condiţiile pentru ca SRI să funcţioneze legal.

Nouă membri dintre care un vice şi un secretar. Ca să măreşti numărul membrilor comisiei pentru a fi membri din toate partidele ne trebuia o hotărâre. Solicitarea dânşilor nu are temei. Dacă se va modifica hotărârea, vedem. Acum nu e nici un temei pentru solicitarea PMP. Am făcut un curs la Colegiul Naţional de Apărare nu la cel de Informaţii. Cred că am fost ascultat. Dacă ne raportăm la ce a scris presa, cu siguranţă, da. În 2012 a fost un dosar disjuns în care am fost şi eu, dar a fost soluţionat.”, a mai spus noul şef al comisiei parlamentare.


Agerpres scrie ca fostul șef al SRI Dâmbovița, Alexandru Oprea, a fost ales, miercuri, președinte al Consiliului Județean (CJ) Dâmbovița, după ce fostul deținător al funcției, Adrian Țuțuianu, a optat pentru funcția de senator, în care a fost ales la scrutinul din decembrie.

Alexandru Oprea a fost vicepreședinte al CJ Dâmbovița și, încă din campania electorală de la parlamentare, PSD a anunțat că va fi propunerea partidului pentru a-l înlocui pe Adrian Țuțuianu.

Oprea, care a avut ca și contracandidat pe liberalul Gabriel Grozavu, fost vicepreședinte al consiliului în mandatul anterior, a obținut majoritatea voturilor consilierilor, fiind declarat câștigător cu 22 de voturi.

Spre deosebire de mandatul anterior, când președintele de consiliu județean se alegea direct de către alegători, acum este ales de către consilieri, din rândul lor.

De altfel rezultatul era previzibil, în condițiile în care PSD deține majoritatea în Consiliul Județean Dâmbovița, având 22 de consilieri din totalul de 35.

”Mulțumesc colegilor care mi-au acordat votul, mulțumesc colegilor mei din PSD pentru că m-au mandatat să fiu candidat pentru această funcție. Prioritatea mea va fi ca potențialul județului să se transforme în proiecte de anvergură a căror finalitate să aducă județului prosperitatea de care are nevoie. Voi face tot posibilul să transform proiectele județului în realitate. Printre proiectele importante sunt lărgirea DN71 Bâldana-Târgoviște la patru benzi, finalizarea drumurilor de legătură cu Prahova și Ilfov; sunt proiecte mari și o să urmăresc finalizarea lor”, a spus Alexandru Oprea, după obținerea mandatului de președinte al CJ Dâmbovița.

Oprea s-a referit și la proiecte cu finanțare de la bugetul de stat și cu fonduri europene: construirea unui stadion și reabilitarea Curții Domnești Târgoviște, dar și reabilitarea Școlii de Cavalerie.

”Îmi propun să susțin demersurile ca Padina-Peștera să devină stațiune de interes național, voi susține Universitatea Valahia Târgoviște. Voi fi aproape de toate unitățile administrativ teritoriale din județ cărora le voi susține proiectele de dezvoltare”, a mai spus Alexandru Oprea.

Alexandru Oprea a fost șef al SRI Dâmbovița, administrator public al județului în mandatul anterior, a fost director interimar al Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița (în perioada când era administrator al județului, suspendându-se din această funcție), iar după alegerile locale din 2016 a fost ales vicepreședinte al CJ Dâmbovița. Funcția politică a lui Oprea este secretar executiv al PSD Dâmbovița.

Tot în ședința de miercuri a CJ Dâmbovița au fost validați doi consilieri de la PSD, în locul fostului președinte Adrian Țuțuianu și a fostul vicepreședinte Corneliu Ștefan, care a optat și el pentru un mandat de deputat.

Au fost aleși, de asemenea, de consilierii județeni Claudia Gilia și Alin Manole, ambii de la PSD, în funcțiile de vicepreședinți ai CJ Dâmbovița.

4 COMMENTS

  1. Întrebare:
    – Poporul v-a votat ca să faceţi pact cu bolovanii intraţi pe din dos cu câteva sute sau mii de voturi în parlament?
    Aţi pus punct nemerniciilor distrugătoare? Dacă DA, trebuie să ţineţi cont în primul rând de această caracteristică şi să începeţi etapa pe care aţi promis-o! Dacă NU, gândiţi-vă la viitorul vostru întunecat! Omul încă mai are ţinere de minte sau alţii le amintesc mizeriile anterioare! 🙂 🙂 Adunăturile de urlători să rămână la genunchiul broaştei!

  2. Citesc mai multe titluri date unor articole gen: se pregăteşte eliminarea lui Coldea sau a nu ştiu cui, Ghiţă sau prin Ghiţă s-a urmărit eliminarea lui…! Cum să afirmi în scris asemenea aberaţii dacă tocmai individul/indivizii respectivi şi-au bătut joc de viaţa şi de locul lor de muncă? Ei sunt cei care s-au autoeliminat din viaţa publică!
    🙂 🙂 Hai nu-i apăraţi onoarea!
    🙂 🙂 Faceţi o cerere!
    🙂 🙂 E la modă!

    • Aoleuuuu…. iar va platesc astia la cinci centi suta de postari???? Sau esti pur si simpu atat de briliant pe persoana fizica?
      Nenea asta e un absolvent al Academiei de Aparare (de la Armata), care vine sa controleze SRI…. pentru conflicte intre Armata si Securitate….. a se citi…. puii mei a se citii….

      Presupun ca in momentul asta se intensifica iar lupta intre nationalisti si internationalisti… si am o vaga senzatie ca primii castiga. Ceea ce pe mine ma bucura.

  3. 1. superb la Dimbovita: unu se muta de la SRI la CJ. Asta da schimbare de regim!
    2 . in foto, dl Tutuianu are o camasa deosebita, care-i tradeaza gusturile estetice. Gusturile astea spun ceva despre om… dl Tutuianu vine de la CJ Dimbovita, deci pretentiile noastre trebuie sa fie limitate.
    3. Corolar: rotirea cadrelor.

Leave a Reply to părere...Cancel reply