Monday, March 16, 2026
12.7 C
Bucharest

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

Afecțiunea tăcută, dar cu riscuri mari

La 70 de ani, Dan primise recomandarea unei investigații imagistice pentru o problemă la prostată. Cu această ocazie, însă, medicii au identificat și o altă afecțiune, de data aceasta vasculară: un anevrism de arteră iliacă comună dreaptă, o dilatare a peretelui unei din cele două artere cu care se continuă principalul vas de sânge al organismului, artera aortă. Mai ales în cazul unor artere mari, riscul principal al unui anevrism este de a se complica prin disecție a peretelui arterial, cu reducerea circulației în membrul inferior, dar și prin ruperea completă a peretelui, cu o hemoragie internă foarte gravă, ce pune viața în pericol. Afecțiunea nu se însoțește de manifestări clinice, de obicei, decât în momentul în care apar complicațiile.

Printr-o recomandare, Dan s-a programat la consultație la Dr. Rodica Niculescu, medic primar cardiologie și șefa Departamentului de Cardiologie Intervențională de la Spitalul Clinic SANADOR. Medicul i-a prezentat clar situația, explicându-i că tratamentul nu trebuie amânat. Soluția terapeutică propusă a fost de realizare a unei proceduri minim invazive, o angioplastie periferică cu implantarea unui stent, care să excludă anevrismul din circulație și să refacă circulația normală la acel nivel.

Intervenția a fost realizată cu anestezie locală și a decurs fără complicații. Dan a fost impresionat de comunicarea constantă și de calmul medicului pe tot parcursul procedurii. S-a externat chiar a doua zi, în stare excelentă.

Deși suferea de hipertensiune arterială, dislipidemie și diabet zaharat, cel mai dificil obstacol pentru el a fost fumatul. După aproape 55 de ani de dependență, ajuns la trei pachete pe zi, a reușit, cu multă voință, să renunțe la fumat. Dan spune că primele zile au fost dificile, dar gândul la procedura prin care trecuse și la efortul echipei medicale l-au motivat să nu se mai întoarcă la vechiul obicei. Experiența de la spital l-a marcat în mod pozitiv, a simțit atenția, empatia și profesionalismul echipei medicale. P

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, inclusiv cu boală arterială periferică, beneficiază de soluții moderne de tratament endovascular, realizate în condiții de siguranță deplină, în Laboratorul de Cateterism, cu dotări de înaltă performanță. Aici, fiecare pacient primește atenția și îngrijirea necesare pentru o recuperare sigură și rapidă.

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img