Al doilea arhiepiscop ortodox moare ucis de COVID19.

Prefectul județului, Călin Petru Marian, a confirmat pentru hunedoaralibera.ro că Episcopul Devei și Hunedoarei, PS Gurie, a încetat din viață: „Episcopul Devei și Hunedoarei, presfinția sa Gurie, a încetat din viață. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

În această dimineață s-a încercat transferul acestuia la Târgu Mureș, cu un elicopter, doar că acest lucru nu a mai fost posibil. PS Gurie era internat în Spitalul Județean de Urgență din Deva de săptămâna trecută, după ce fusese confirmat cu Covid 19, scrie g4media.ro

Părintele episcop Gurie a fost internat vineri, 8 octombrie, la SJU Deva, fiind transferat ulterior la secţia ATI. Starea sa de sănătate s-a agravat în cursul acestei săptămâni, motiv pentru care a fost intubat în urmă cu câteva zile.

In mai 2020, murea de COVID19 Arhiepiscopul Sucevei, Pimen.

Un alt prelat a murit recent .

Părintele protosinghel David Oprea, coordonator al cabinetului Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei şi Rădăuţilor, a încetat din viaţă vineri, 17 septembrie 2021, la vârsta de 47 de ani, în urma complicaţiilor suferite din cauza infectării cu Covid-19.

Din pacate, nici cand avem 400 sau 500 de morti pe zi, cand suferinta a ajuns mai mare ca la razboi, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane Daniel nu indeamna la vaccinare si nu cere preotimii sa indemne lumea la acest act medical salvator.

Cateva comunicate BOR in care se precizeaza in mod diluat ca e bine sa fie respectate, in general, masurile medicale denota spiritul antivaccinist ce domina institutia.

In anul 2020, Patriarhul Daniel a precizat ca nu s-a vaccinat, dar a facut un gest important aparand in public purtand masca. Din pacate aceasta jumatate de masura nu a fost completata cu implicarea in campania de vaccinare.

Este cat se poate de evident ca gestul vaccinarii Patriarhului Romaniei ar atrage dupa sine o impulsionare serioasa a populatiei. Asa s-a intamplat in Grecia, de exemplu, unde Patriarhul s-a vaccinat si a cerut preotimii sa se implice in acest gest medical salvator. Iar Grecia, stim bine, are un contur ortodox ceva mai puternic in societate decat in Romania, unde pare sa domine mai degraba filonul ortodox filo-rus. Consecintele ne arata asta.

BOR pare nepasatoare la sutele de morti zilnic si la calamitatea medicala si de suferinta prin care trece Romania.

Altfel nu-mi explic aceasta indiferenta care pe mine, ca si crestin ortodox, ma rascoleste.

Dintre figurile importante ale bisericii ortodoxe, Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie si cel al Giurgiului, Ambrozie, s-au pronuntat impotriva vaccinarii folosind argumente false, iar Arhiepiscopul Calinic al Argesului si Casian al Dunarii de Jos au pledat pentru vaccin, ascultarea medicilor si salvarea oamenilor.

In mediul preotesc ortodox, atat de influent in Romania, circula foarte multe conspiratii, stiri false si indemnuri la nevaccinare. Nu exista nici o statistica privind gradul de vaccinare al preotilor si personalului bisericesc, asa cum exista in lumea medicala.

Esenta credintei este vindecarea suferintelor, aparare vietii si credinta in ajutorul lui Dumnezeu, care lucreaza prin oameni.

Leave a Reply