Sunday, July 13, 2025
26 C
Bucharest

Ambasadorul SUA la UE : “Romania e mult mai afectata de Nord Stream 2”

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la UE, Gordon Sondland, aflat joi la Bucureşti, a declarat, într-o conferinţă de presă, că SUA sunt dispuse să ajute România în “orice probleme legate de statul de drept”.

“SUA sunt foarte preocupate de statul de drept şi nu doar din motivele evidente, anume că nu poţi avea o societate civilă fără statul de drept. Este foarte greu să creezi un climat de investiţii propice în orice ţară unde cei care vor să îşi rişte capitalul nu ştiu care sunt regulile sau care, mai rău, se confruntă cu faptul că regulile de azi se schimbă mâine, după ce ţi-ai riscat capitalul. Statul de drept este esenţial, iar un exemplu al preocupării noastre este faptul că procurorul general (al SUA, William Barr – n.r.) a invitat ministrul dumneavoastră al Justiţiei, acesta fiind unul din motivele vizitei mele: să vorbim despre invitaţia de a veni în Statele Unite ale Americii şi de a continua să lucreze cu el şi cu echipa sa, pe baza unei foi de parcurs”, a afirmat Sondland.

El a spus că respectiva foaie de parcurs este consultativă şi este legată de ceea ce “Statele Unite cred că sunt dispoziţiile şi măsurile potrivite în legislaţie pentru a asigura un stat de drept puternic”.

Diplomatul a menţionat că pe agenda vizitei sale la Bucureşti s-au aflat întâlniri cu preşedintele Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Justiţiei.

“Unul dintre motivele pentru care suntem aici este să ajutăm în orice probleme legate de statul de drept, ambiguităţi, astfel încât România să fie mai ospitalieră nu doar pentru firme americane, pentru toate firmele occidentale, care caută consecvenţă şi siguranţă legislativă, astfel încât să aducă aici capitalul lor”, a punctat el.

Sondland a subliniat că prietenia dintre SUA şi România “izvorăşte din faptul că România este o adevărată democraţie, se fac eforturi neobosite pentru respectarea statului de drept şi pentru crearea unui climat propice pentru investiţiile occidentale”.

El a vorbit, în cadrul conferinţei de presă, despre motivele pentru care SUA se opun proiectului Nord Stream 2, despre Memorandumul România-SUA privind tehnologia 5G recent semnat şi despre planul de “resetare” a relaţiilor SUA – UE.

Gordon Sondland a arătat că Nord Stream 2 este “un mecanism care poate fi folosit de ruşi pentru influenţă politică”.

“România are aceleaşi îngrijorări ca noi şi este mult mai afectată, pentru că este aici. Nord Stream 2 este un mecanism care poate fi folosit de ruşi pentru influenţă politică nejustificată asupra celor ce sunt dependenţi de gazul lor şi pentru a transforma aceste resurse într-o armă: când opreşti cuiva gazele în mijlocul iernii, pe ger, îi ameninţi viaţa. Nu există un mod delicat de a spune asta, iar Rusia a mai făcut aşa ceva, nu e o teorie”, a declarat Gordon Sondland.

Oficialul american a punctat că Statele Unite vor o Europă “independentă energetic, să aibă surse multiple de energie”.

Diplomatul a apreciat însă Memorandumul semnat de România şi SUA în domeniul tehnologiei 5G.

“Vrem ca prietenii şi aliaţii noştri să folosească orice tip de echipament pentru 5G, atâta timp cât este aliniat cu standardele noastre, ce nu includ distribuirea informaţiilor cu guvernele, activităţi maligne. (…) Cred că România are o privire clară asupra viitorului tehnologiei 5G aici şi a decis că tehnologia chineză nu este o variantă, iar noi apreciem asta”, a mai spus el.

Cât priveşte reluarea relaţiei cu UE, Gordon Sondland a spus: “Resetăm relaţia, să vedem dacă putem trece de barierele din domeniul comercial care au existat între SUA şi UE şi să evoluăm în mod concret”. În acest context, el a vorbit despre o “acceptare reciprocă a standardelor”, scrie Agerpres.

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img