Saturday, January 31, 2026
1.4 C
Bucharest

Ambasadorul SUA, multumit de Tudorel Toader : “Discutie fructuoasă, spirit pozitiv”

Discuțiile dintre ministrul Justiției, Tudorel Toader, și ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, s-au terminat, după aproape două ore. Klemm a declarat, după întrevederea cu ministrul Justiției, că a avut cu acesta o „discuție fructuoasă şi completă” cu privire la modificările care vor fi aduse legislației sistemului judiciar și va transmite un comunicat în acest sens, pentru a scoate în evidență ceea ce s-a decis.

„Împreună ministrul Toader am avut o discuţie foarte complexă şi fructuoasă în această dimineaţă, într-un spirit pozitiv, cum trebuie să se întâmple, în cadrul Parteneriatului Strategic. Am avut posibilitatea să discut cu ministrul Justiției despre viziunea sa și responsabilitatea sa în calitate de ministru al Justiției. După discuția de astăzi, vreau să transmitem o declarație comună, pentru că vreau să scoatem în evidență ceea ce s-a decis. Vreau să subliniez că discuţiile au avut loc în spiritul cooperării, am făcut schimb de multe informaţii şi perspective şi aştept să lucrez în continuare cu ministrul şi cu Guvernul în viitor”, a declarat Hans Klemm.

Amintim că într-un comunicat dat publicității pe 29 august, Ambasada SUA și-a manifestat îngrijorarea cu privire la propunerile de revizuire a sistemului judiciar. “Statele Unite au luat cunoștință de propunerile Ministerului Justiției din 23 august cu îngrijorare pentru independența sistemului judiciar. Îndemnăm toți actorii executivi, legislativi și judiciari din România să colaboreze pentru a continua lupta țării împotriva corupției și pentru a asigura credibilitatea instituțiilor sale”, se arăta în comunicat.

Ministrul Tudorel Toader a anunțat pe 23 august modificările care vor aduse legislației sistemului judiciar. Una dintre acestea prevede ca numirile în funcțiile de conducere la Ministerul Public să fie făcute de Secția de procurori a CSM, la propunerea ministrului justiției, în baza unei proceduri transparente, din care este eliminat președintele României. O altă modificare propusă la pachetul de legi ale justiției prevede ca Inspecția Judiciară să treacă la Ministerul Justiției, scrie stiripesurse.ro

Hot this week

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Topics

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Kaja Kallas : “NATO trebuie să devină mai europeană”

Europa trebuie să ia măsuri urgente pentru a-și îmbunătăți...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img