Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a participat marţi la reuniunea specială a miniştrilor afacerilor externe din statele membre NATO, desfăşurată în format video-conferinţă, ce a avut drept principal obiectiv pregătirea Summitului NATO din 14 iunie, a informat MAE.

Potrivit sursei citate, miniştrii aliaţi au abordat pe larg deciziile pachetului NATO 2030, ce urmează a fi adoptate cu acel prilej. De asemenea, au fost discutate evoluţiile mediului regional de securitate, ameninţările generate de Rusia, precum şi viitorul relaţiei NATO-Afganistan.

Ministrul Bogdan Aurescu s-a referit la procesul de reflecţie NATO 2030 şi decizia care se prefigurează la Summit privind elaborarea unui nou Concept Strategic aliat, apreciind că aceste procese vor oferi Alianţei viziunea strategică necesară creşterii rolului NATO ca alianţă politico-militară, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

Şeful diplomaţiei române a subliniat, în context, necesitatea consolidării dimensiunii politice a Alianţei şi a întăririi acesteia din punct de vedere militar. Din această ultimă perspectivă, ministrul Aurescu a pledat pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare, fiind necesară o creştere a prezenţei aliate la Marea Neagră, în sudul Flancului Estic, dar şi intensificarea sprijinului pentru partenerii NATO, măsuri cu atât mai necesare în contextul actual de securitate din Vecinătatea Estică, marcat de acţiunile recente ale Rusiei în regiune, inclusiv legate de Ucraina, şi pe fondul consolidării sale militare la Marea Neagră, respectiv al sprijinului pentru Belarus, menţionează sursa citată.

De asemenea, ministrul Afacerilor Externe a reiterat poziţia României de susţinere a politicii NATO de lărgire a Alianţei.

 

În acelaşi timp, ministrul Bogdan Aurescu a evidenţiat necesitatea creşterii şi substanţierii rolului NATO în domeniul rezilienţei. Astfel, oficialul român a informat cu privire la inaugurarea, luni, 31 mai, la Bucureşti, de către preşedintele României, Klaus Iohannis, a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, inclusiv în prezenţa Secretarului General Adjunct al NATO. Ministrul Aurescu a subliniat că Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă reprezintă o iniţiativă strategică concretă a României, ce va contribui la consolidarea rezilienţei NATO, a aliaţilor şi a partenerilor Alianţei, precum şi a UE, a statelor membre şi a partenerilor UE şi a adresat invitaţia către Aliaţi de a participa la activităţile Centrului de la Bucureşti.

Totodată, se arată în comunicatul MAE, cu privire la viitorul relaţiei NATO-Afganistan, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat importanţa continuării angajamentului politic şi a asistenţei aliate pentru acest stat şi, de asemenea, a încurajat continuarea eforturilor de stimulare a negocierilor intra-afgane în vederea asigurării unei păci durabile.


Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, în sistem videoconferință, a avut loc marți, 1 iunie, cu participarea ministrului apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă.

Oficialii Alianței au apreciat că activitatea de astăzi a reprezentat o etapă definitorie pentru pregătirea Summit-ului Alianței Nord-Atlantice, care va avea loc pe 14 iunie, agenda ministerialei urmărind asigurarea sprijinului pentru pachetul decizional dedicat avansării procesului NATO 2030, în promovarea unei abordări extinse și cuprinzătoare a securității, cu accent asupra eforturilor în planul posturii de descurajare și apărare, rezilienței, inovării, precum și sprijinului pentru partenerii NATO.

Ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a exprimat sprijinul consistent pentru procesul NATO 2030, pentru perspectivele și coordonatele decizionale aferente, ca efort fundamental pentru adaptarea Alianței la coordonatele și cerințele prezente și viitoare de securitate, la nivel global și regional, în vederea întăririi dimensiunii politice a Alianței, a consolidării rolului său ca actor-cheie în gestionarea provocărilor generate de amplificarea competiției între marile puteri, precum și a menținerii capacității sale militare.

În context, oficialul român a subliniat importanța implementării conceptelor și abordărilor dedicate constructului de planificare și asigurării răspunsului colectiv în spațiul euro-atlantic ca facilitator al obiectivelor strategice NATO, inclusiv pe flancul de est și în regiunea Mării Negre, Summit-ul Alianței de la mijlocul lunii iunie urmând a avea un rol central în stimularea eforturilor în acest sens. Pe acest fond, ministrul apărării naționale a menționat sprijinul pentru perspectiva subsumată facilitării unei structuri de forțe adecvată pentru atingerea obiectivelor colective de descurajare și apărare. Totodată, el a evidențiat necesitatea asigurării resurselor necesare îndeplinirii acestor obiective.

Complementar, Nicolae-Ionel Ciucă a accentuat importanța asigurării rezilienței strategice ca atribut fundamental al credibilității posturii și capacității colective a Alianței. „Angajamentul României pe această componentă este important, exprimat inclusiv prin înființarea Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență la București, și îi invităm pe aliații noștri să participe la dezvoltarea acestuia”, a spus oficialul român.

De asemenea, ministrul apărării naționale a subliniat oportunitatea implementării unei abordări concentrate, coerente și coordonate în ceea ce privește sprijinul acordat partenerilor din NATO, în special pe componenta vizând dezvoltarea capacității și instruirii, în manieră deplin relaționată cu provocările și riscurile specifice de securitate.

Oficialul român a evidențiat, subsumat abordării cuprinzătoare privind securitatea Alianței, importanța și susținerea pentru inițiativa NATO vizând stimularea inovării la nivel Aliat, pe componenta noilor tehnologii. Totodată, acesta a reiterat angajamentul României pe cele trei dimensiuni ale asigurării partajării echitabile a responsabilităților (resurse financiare, capabilități, contribuții), cu evidențierea depășirii, în 2021, într-un context dificil determinat de pandemia COVID19, a parametrilor procentuali stabiliți la nivel Aliat pe componenta alocărilor financiare pentru apărare.

Leave a Reply