Saturday, November 8, 2025
12.3 C
Bucharest

Andrei Marga : Basescu n-are minima decenta?

Precizare pentru Băsescu

Andrei Marga

Îmi repugnă referința la persoane, iar atacul la persoană nu îl practic. Îmi repugnă cu atât mai mult referința la Traian Băsescu, din motive cunoscute.
Dacă cineva are paciența să citească arhivele (declarații ale miniștrilor, intervenții publice etc.), va observa că am fost între primii, dintre miniștrii în funcțiune, care, în timp, au atras atenția asupra faptului că Traian Băsescu minte. Dacă cineva are și mai multă paciență să citească analize, va sesiza că am atras atenția între cei dintâi asupra patologiilor regimului său și am făcut analogia cu măsurile unor figuri de tristă amintire. Nu mă aștept ca Traian Băsescu să aibă o atitudine corectă, fie ea și în reacție. Nu mă așteptam, însă, nici ca fostul președinte să se agațe de construcții propagandistice ieftine ale acoperiților săi.
Iată însă că s-a agățat (cum aflu despre postarea sa Facebook, prin televiziune) și aduce în discuție fabricația privind „caloriferul”. Ca fapt istoric, la o masă rotundă la „Realitatea”, în 2012, am adus în discuție creații recunoscute universal (cu probe indubitabile luate din menționări străine!) datorate unora dintre cei care au trăit pe aceste meleaguri: crearea primei reviste de literatură comparată de către Hugo Melzl și Samuel Brassai, inițierea logicii interogațiilor de către Eugeniu Speranția, elaborarea bazelor sociologiei grupurilor mici de către Moreno, certificarea caloriferului (Heizkörper) la Viena de către medieșanul Paul T. Meissner, fondarea biospeologiei de către Racoviță și altele. Am declarat că și asemenea contribuții sunt de invocat în prezentarea externă a culturii din România. Acoperiții băsismului au detașat în scop propagandistic certificarea și au lansat imaginea complet falsă că aceasta este totul. Nu s-a putut invoca vreun citat, oricât de mic, din publicațiile sau afirmațiile mele în favoarea propagandei lor imunde.
Autorii fabricației – iar acum se vede că și Băsescu – nu știu că istoriile științei elaborate în România (vezi, spre exemplu, H. Barth, Von Honterus zu Oberth…, 1980) și Germania (vezi, de pildă, H.Zimmermann, Siebenbürgen und seines Hospites Teutonici, 1996) au înregistrat invenția lui Meissner. Acei fabricanți de falsuri nu știu că înainte, ca rector, am prezentat conferințe în diferite țări, în care am evocat contribuții indigene la cultura universală (unele texte au fost publicate și în presa din țară, precum cel reluat în volumul Andrei Marga, Sincronizarea culturii române. Un proiect, 2013, pp.34-35), încât faptele erau cunoscute. Ei nu știu că este o înțelegere cel puțin prăfuită a culturii aceea care ignoră importanța ideilor științifice, filosofice, teologice.
„Caloriferul” este o fabricație a serviciilor băsiste – ca și multe altele – care arată nu doar disponibilitatea de a rupe din context o idee și de a minți copios în jurul ei, ci și o crasă ignoranță privind istoria autohtonă a ideilor și, cu deosebire, o anacronică înțelegere a culturii. Nu mă așteptam ca un fost președinte să fie atât de infantil și să se lase orbit în pornirile lui într-atât, încât să ia de bune fabricațiile pe care le-a patronat. Dată fiind valoarea valeților lui, nici nu mă așteptam la ceva corect din partea lor, dar, măcar formal, poziția din trecut ar trebui să-l oblige pe cel care a ocupat Cotroceniul la decență. Sau va trebui să ne acomodăm cu ideea că s-a întîmplat să ajungă președinte un om nedemn? Câtă cultură are se știa. Dar nici măcar minimă decență?

Hot this week

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...
00:11:05

Amiralul Vandier, SACT NATO : “România să-și intărească apărarea și reziliența. Articolul 3 e la fel de important ca Articolul 5”

Amiralul Pierre Vandier, Comandatul Suprem Aliat pentru Transformare (SACT)...

Topics

General german : Rusia are capacitatea de a lansa un atac asupra NATO

Rusia are capacitatea de a lansa un atac limitat...

Până și bulgarii ne bat obrazul

Guvernul bulgar vrea să construiască trei noi poduri peste...

Revoltă bi-partizană în Congresul SUA : nu retrageți trupele din România !

Republicanii şi democraţii din Congresul SUA au făcut o rară alianţă...

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică

Fumatul, factor de risc important pentru boala arterială periferică   Durerea...

România va extrage din Neptun Deep 70.000 barili pe zi

La platou, producție de gaze naturale din Neptun Deep,...

DNA dă lovitura : reţea cu rezervişti din servicii, fapte penale pentru Georgescu

Percheziții la rezerviști din Servicii și la șeful PNL...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img