Thursday, March 13, 2025
15 C
Bucharest

Anunţ important pentru securitatea României făcut de ministrul apărării

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, luni, la o întrevedere cu şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, că România are în vedere măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al ţării şi, implicit, al NATO, atât prin eforturi în plan naţional, cât şi prin cooperarea cu aliaţii, prioritatea maximă fiind siguranţa cetăţenilor, mai ales a comunităţilor din proximitatea atacurilor brutale ale Federaţiei Ruse asupra porturilor civile ucrainene.

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, s-au întâlnit, luni, la sediul MApN, cu şeful Gărzii Naţionale a statului american Alabama, generalul-maior Sheryl E. Gordon,

Potrivit unui comunicat al MApN, agenda întâlnirii a cuprins securitatea la Marea Neagră, impactul războiului de agresiune al Federaţiei Ruse în Ucraina asupra securităţii euroatlantice, aspecte privind cooperarea româno-americană în domeniul apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic România-SUA şi Programului de Parteneriat Statal (SPP) cu Garda Naţională a Statului Alabama, lansat în urmă cu trei decenii, precum şi măsurile de întărire a securităţii în zona graniţei cu Ucraina, după identificarea pe teritoriul României a “unor fragmente de dronă similară celor folosite de armata rusă”.

Cu acest prilej, au fost analizate implicaţiile atacurilor Federaţiei Ruse asupra infrastructurii portuare a Ucrainei, din proximitatea graniţelor României, precum şi efectele asupra securităţii alimentare globale, precizează sursa citată.

Ministrul Tîlvăr a subliniat, în context, măsurile de întărire a securităţii în zona graniţei cu Ucraina, mai ales în condiţiile generate de identificarea pe teritoriul naţional, în zone aflate în proximitatea infrastructurii portuare ucrainene atacate de forţele Federaţiei Ruse, a unor fragmente de dronă similară celor folosite de armata rusă.

Avem în vedere măsuri de întărire a monitorizării şi securizării spaţiului aerian al României şi, implicit, al NATO, atât prin eforturi în plan naţional, cât şi prin cooperarea cu aliaţii, prioritatea maximă fiind siguranţa cetăţenilor noştri, mai ales a celor din comunităţile din proximitatea atacurilor brutale ale Federaţiei Ruse asupra porturilor civile ucrainene“, a declarat Angel Tîlvăr, conform sursei citate.

De asemenea, Angel Tîlvăr a apreciat angajamentul forţelor SUA dislocate în ţara noastră şi cooperarea militară excelentă cu forţele armate române în vederea asigurării interoperabilităţii şi a contribuţiei la consolidarea securităţii spaţiului euro-atlantic pe flancul estic.

Oficialul român a menţionat importanţa întăririi misiunilor de poliţie aeriană în România, exprimându-şi aprecierea pentru decizia SUA de a disloca aeronave F-16 în acest sens.

De asemenea, a fost evidenţiat rolul pe care Programul de Parteneriat Statal cu SUA îl poate avea asupra operaţionalizării Centrului de instruire F-16 din România.

Generalul Petrescu a susţinut importanţa programului de activităţi comune pentru dezvoltarea capabilităţilor Armatei României.

“Am transmis mulţumiri generalului-maior Gordon pentru demersurile sale susţinute de întărire a relaţiilor de cooperare militară. Am identificat noi activităţi de colaborare în domeniul Mil-to-Mil, prin specializarea şi perfecţionarea militarilor în centrele de instruire ale Gărzii Naţionale a statului Alabama şi ale Armatei SUA”, a declarat generalul Daniel Petrescu, potrivit comunicatului MApN.

Delegaţia militară condusă de generalul-maior Sheryl E. Gordon efectuează, în perioada 10-16 septembrie, o vizită de lucru în România, programul incluzând întrevederi cu reprezentanţi ai unor unităţi şi mari unităţi din garnizoanele Bucureşti, Sibiu, Târgu Mureş şi Sighişoara.

Conform MApN, Programul de Parteneriat a fost iniţiat de SUA în urmă cu 30 de ani, după căderea Uniunii Sovietice, având ca scop sprijinul prin cooperare militară al ţărilor situate dincolo de fosta Cortină de Fier.

În prezent, programul, care include parteneriate între 100 de naţiuni şi state americane, sub coordonarea Biroului Gărzii Naţionale al SUA, urmăreşte creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii de reacţie ale forţelor americane şi partenere pentru a putea răspunde unui spectru larg de provocări de securitate, scrie Agerpres.

Hot this week

Guvernul Albaniei, mai smart ca Guvernul României : interzice TikTok

Până şi Albania e mai smart ca Guvernul României...

Haos la AUR. Anunţul lansării, cu menţionarea retragerii

Haos la AUR. Anunţul lansării, cu menţionarea retragerii. „Împreună cu...

Poate a 3 a oară e cu noroc. Ponta, a 2 a excludere din PSD

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat a votat...

SUA şi Ucraina propun invadatorilor ruşi armistiţiu 30 de zile

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, îi mulţumeşte preşedintelui Donald Trump...

Georgescu e out. Ce scrie exact în decizie

Curtea Constituțională a respins marți, definitiv, candidatura lui Călin...

Topics

Guvernul Albaniei, mai smart ca Guvernul României : interzice TikTok

Până şi Albania e mai smart ca Guvernul României...

Haos la AUR. Anunţul lansării, cu menţionarea retragerii

Haos la AUR. Anunţul lansării, cu menţionarea retragerii. „Împreună cu...

Poate a 3 a oară e cu noroc. Ponta, a 2 a excludere din PSD

Consiliul Politic Naţional al Partidului Social Democrat a votat...

SUA şi Ucraina propun invadatorilor ruşi armistiţiu 30 de zile

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, îi mulţumeşte preşedintelui Donald Trump...

Georgescu e out. Ce scrie exact în decizie

Curtea Constituțională a respins marți, definitiv, candidatura lui Călin...

Ce se va întâmpla cu pensiile militare după decizia CCR

Ce se va întâmpla cu pensiile militare după decizia...

CCR aruncă bomba : e neconstituţională !

În ședința din data de 11 martie 2025, Curtea...

5 deputați AUR, anchetați de procurori

Sunt audieri-maraton şi dosare penale deschise pe bandă rulantă...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img