Doi apropiati ai lui Liviu Dragnea sunt urmariti penal, prin reactivarea unei anchete din 2014.
Fostul deputat Adrian Simionescu a fost pus sub urmărire penală de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru acte de comerţ incompatibile cu funcţia deţinută şi complicitate la evaziune fiscală. Totodată, omul de afaceri Marian Fişcuci, la data faptei administrator al SC Proinvest SRL, este acuzat de evaziune fiscală.
În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1332/VIII/3 din 25 septembrie 2014, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații:
SIMIONESCU ADRIAN CONSTANTIN, la data faptelor deputat în Parlamentul României și acționar în cadrul societății comerciale Fan Speed Nikopole, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
– efectuare de acte de comerț incompatibile cu funcția deținută,
– complicitate la evaziune fiscală,
FIȘCUCI MARIAN, la data faptei administrator al SC Proinvest SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală,
MARINAȘ FLORINEL și SIMIONESCU MIHAI ALEXANDRU, la data faptelor administratori ai Fan Speed Nikopole, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală,
SC PROINVEST SRL, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 2012 – 2014, inculpatul Fișcuci Marian, prin SC Proinvest SRL, a achiziționat din spațiul intracomunitar utilaje agricole de la firme consacrate în domeniu, pe care le-a livrat beneficiarilor – firme românești. În acest lanț economico – financiar, a introdus o verigă fictivă, respectiv firma bulgărească Fan Speed Nikopole, controlată de deputatul Simionescu Adrian (administrată de ceilalți doi inculpați) căreia îi erau livrate utilajele agricole, iar aceasta le livra beneficiarilor finali din România.
Ca mod de operare, inițial se identificau beneficiarii – firme românești și se perfectau înțelegeri cu administratorii acestor societăți, interesate în achiziționarea de utilaje agricole, promițându-li-se vânzarea unor astfel de utilaje, procurate preponderent din Germania și Franța, prin intermediul SC Proinvest S.R.L. care era și dealer-ul autorizat al firmelor producătoare.
După identificarea firmelor interesate care erau și beneficiari finali, utilajele erau achiziționate din statele menționate și transportate, apoi depozitate la sediul SC Proinvest S.R.L..
Dacă la momentul aducerii utilajelor agricole în România, fiind vorba de achizițiile intracomunitare, s-ar fi procedat direct la revânzarea acestora către firmele românești – destinatarii finali, tranzacția comercială ar fi fost generatoare a obligației de plată a TVA.
În acest context, inculpatul Fișcuci Marian, cu complicitatea celorlalte persoane, a creat un circuit comercial suplimentar, fictiv, menit să îi faciliteze eludarea obligațiilor fiscale către stat, obținând astfel sume mai mari ca venituri și totodată, a afectat indirect și celelalte firme din domeniu, concurente, care vindeau la prețul de piață ce includea și TVA.
Schema infracțională de eludare a obligațiilor fiscale, s-a realizat pe următorul circuit: SC Proinvest S.R.L. Alexandria, controlată de inculpatul Fișcuci Marian, realiza o vânzare fictivă (tranzacție intracomunitară) către firma Fan Speed Nikopole, controlată de inculpații Simionescu Adrian Constantin și Marinaș Florinel, (operațiune scutită de TVA). Ulterior, agentul economic din Bulgaria proceda la revânzarea utilajelor către clienții din România, identificați anterior și cu care se negociase deja vânzarea utilajelor, încă de când acestea erau proprietatea Proinvest SRL sau urmau să devină proprietatea acesteia.
În cadrul acestei operațiuni comerciale fictive, utilajele erau transportate de la sediul SC Proinvest S.R.L. pe teritoriul Bulgariei, mai târziu fiind reintroduse în România și livrate beneficiarului final.
Tranzacțiile realizate cu firma din Bulgaria nu aveau un scop economic real, fiind efectuate exclusiv pentru a crea o aparență de legalitate și a beneficia de regimul de scutire de TVA aplicabil operațiunilor intracomunitare.
În cursul anului 2014, inculpatul Simionescu Adrian Constantin, deputat în Parlamentul României, prin demersurile efectuate, direct sau cu sprijinul altor persoane, a controlat întreaga activitate comercială a două societăți comerciale, una dintre ele fiind Fan Speed Nikopole, obținând un folos în valoare de 1.159.393 lei (echivalentul cumulat al profiturilor realizate de cele două firme în perioada respectivă).
Potrivit datelor existente în cauză, inculpatul Simionescu Adrian Constantin a realizat în mod efectiv activitățile de administrare a celor două firme, el fiind atât factorul decizional în respectivele societăți comerciale, cât și administratorul “de facto”, realizând atribuțiile specifice administratorului.
Urmare a acestor demersuri, s-a stabilit că, în intervalul 2012 – 2014, valoarea utilajelor (bunurilor) – “livrate intracomunitar” este de 20.854.508 lei. Prin simularea acestor livrări de bunuri către Fan Speed Bulgaria, SC Proinvest SRL Alexandria a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu suma de 5.692.634 lei, reprezentând TVA de plată, administratorul societății în toată această perioadă fiind inculpatul Fișcuci Marian.
În cauză, a fost dispusă măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile și imobile ce aparțin inculpaților Simionescu Adrian Constantin, Marinaș Florinel, Simionescu Mihai Alexandru și SC Proinvest SRL.
Aceeași măsură a mai fost instituită și asupra conturilor deținute de inculpații: Simionescu Adrian Constantin, Fișcuci Marian, Marinaș Florinel, Simionescu Mihai Alexandru și SC Proinvest SRL