Are 93 de ani. Una din creatoarele Polidinului face dezvaluiri

Medicul Sylvia Hoişie (93 de ani) a făcut parte din echipa care a inventat Polidinul, produs 100% românesc la care s-a muncit vreme de şase ani. Specialistul ne povesteşte despre agresivitatea virusului care a cuprins întreaga planetă, dar şi despre alte epidemii cu care s-a confruntat în copilărie şi în vreme de război, scrie Mariana Iancu in adevarul.ro

Medicul Sylvia Hoişie a cunoscut drama Holocaustului, iar după război a devenit medic, făcând parte din pleiada de specialişti renumiţi ai Institutului Cantacuzino din Iaşi, o filială a celui din Bucureşti, condus de bacteriologul Petre Condrea, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi şi fost elev al celebrului microbiolog Ion Cantacuzino.

Adevărul: Doamna doctor, cum aţi ajuns să lucraţi în domeniul Bacteriologiei?

Sylvia Hoişie: În anul 1952, după examenul de stat, am fost repartizată de Ministerul Sănătăţii la Institutul Cantacuzino, pentru că specialitatea pe care am absolvit-o la Medicină era Igiena. În timpul facultăţii, am lucrat ca internă la spitalele din Iaşi, la un spital de medicină internă şi la cel de boli contagioase, unde am început să înţeleg şi să-mi placă medicina. Totuşi, la absolvire, nu am ales Spitalul de boli contagioase, ci laboratorul şi aşa am ajuns la Institutul Cantacuzino din Iaşi, o secţie a celui de la Bucureşti.

Cum de s-a ajuns ca o filială să realizeze Polidinul?

În străinătate, în ţări precum Franţa, Germania, Elveţia, chiar şi Polonia, se foloseau preparate imunostimulatoare pentru creşterea imunităţii, pentru ca organismul să poată lupta împotriva infecţiilor bacteriene. Şi aşa a apărut ideea ca şi la noi, la Iaşi şi Bucureşti, să se încerce producerea unui asemenea preparat. La Iaşi, din colectivul care a început cercetările făceau parte patru persoane, dar la Bucureşti erau mai mulţi. Eram cu toţii foarte tineri, media de vârstă fiind în jur de 25-26 de ani, şi plini de chef de lucru.

Cât a durat până când să realizaţi produsul care a revoluţionat lumea medicală românească?

După şase ani de muncă s-a reuşit obţinerea acestui preparat pe care l-am numit Polidin. Acest medicament-minune, pe care aproape cu toţii l-am utilizat în copilărie, nu se mai produce.

Credeţi că ar fi folosit Polidinul în epidemia de coronavirus?

Polidinul ar fi putut să fie un adjuvant într-un tratament. Polidinul ar ajuta să crească rezistenţa organismului. Noi recomandam Polidinul, între altele, în şcoli. Se ştia că perioada de gripă apare în toamnă şi copiii au fost injectaţi cu Polidin, cu rezultate foarte bune.

Aţi avut voluntari pentru testarea lui?

Noi am lucrat la început pe animale, iar după o perioadă am reuşit să avem voluntari. Dar vreau să să spun că şi noi, cei care lucram, ni l-am injectat şase zile la rând câte 2 mililitri şi toate reacţiile au fost bune. Şi aşa am primit dreptul de a-l produce. Nu este uşor să produci un vaccin. Nu poţi să baţi din palme. Va dura până când se va prepara un vaccin împotriva coronavirusului. Trebuie să găseşti voluntari pe care să-i injectezi, după care se vor putea urmări reacţiile acestora la vaccin, precum şi câţi din cei vaccinaţi se vor îmbolnăvi.

Credeţi că România mai are specialişti de talia dumneavoastră?

Dacă mai funcţiona Institutul Cantacuzino, care era de cercetare şi producţie, s-ar fi putut da o mână de ajutor pentru obţinerea unui tratament şi poate şi a unui vaccin. Pentru că idei există. Dar, din păcate, din Institutul Cantacuzino de la Iaşi a rămas doar o clădire care intră în pământ. O clădire cu lacăt.

Ce puteţi să ne spuneţi despre virusul care a înspăimântat omenirea?

Acest virus s-ar părea că este o mutaţie foarte agresivă a unui alt virus. Corpul uman nu-l recunoaşte şi nu poate produce atât de repede anticorpi. Dar, cu timpul, ei se vor produce şi însuşi omul care se îmbolnăveşte va putea să lupte împotriva lui. Virusul acesta este agresiv prin aceea că are o transmitere rapidă.

Credeţi că autorităţile din lumea întreagă au luat măsuri cu întârziere?

Autorităţile trebuia să intervină mai repede. Spre exemplu, Festivalul de la Veneţia din Italia s-a închis foarte târziu. Lumea nici nu a înţeles la început despre ce-i vorba. Se credea că este un fel obişnuit de gripă, puţin mai agresivă.

În mediul online apar tot felul de ştiri. Una dintre ele spune că acest virus ar fi fost creat în laborator. Arată a virus creat în laborator?

Nu pare a fi un virus creat în laborator. Poate să fie o mutaţie a unui virus apărut la liliac şi transmis de acesta altui animal. Şi gripa spaniolă a fost provocată de un virus aviar, transmis la om. În acea vreme nu existau laboratoare moderne ca să putem spune că s-ar fi creat acolo.

Despre războiul biologic ce ne puteţi spune? Ce au scris studiile de specialitate?

Războiul biologic a fost practicat, după unii autori, în cel de-al Doilea Război Mondial. Noi am lucrat în Institutul Cantacuzino, spre exemplu, cu o tulpină microbiană, despre care lucrările de specialitate spuneau că ar fi fost folosită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Microbul producea doar o stare de astenie şi oamenii nu mai aveau putere să facă nimic timp de şase luni. A produs câteva epidemii mici în România, în anii 60, transmise de rozătoare.

Cum a ajuns tulpina în institut?

Noi am avut în păstrare această tulpină microbiană izolată de la rozătoare şi care cred că se află şi acum la Institutul Cantacuzino din Bucureşti.

Aţi avut de-a face în timpul vieţii cu mai multe epidemii. Da, în copilărie, când am fost în Transnistria, unde am fost deportată, bântuia epidemia de tifos exantematic. Am locuit în condiţii precare, ne-au năpădit păduchii, era foamete, frig şi nu aveam apă, aşa că această molimă a afectat multă lume. Mulţi oameni au murit, şi mulţi alţii s-au îmbolnăvit, inclusiv tatăl meu, dar mie nu mi-a fost frică. Foarte greu a fost pentru noi toţi. Ca internă de spital ne-am confruntat cu epidemii de scarlatină, rujeolă, poliomelită dar nu erau aşa de agresive ca aceasta de acum.

Acum vă luaţi măsuri de protecţie?

Eu nu mai ies deloc din apartament, sunt ajutată de prietene. Dar vă mărturisesc că în viaţa mea nu m-am spălat atât de des pe mâini. Am lucrat din timpul facultăţii la spital. Imediat după război erau condiţii grele, nu erau condiţiile de igienă de astăzi, dar nu m-am îmbolnăvit niciodată. Noi, la oraş, avem apă potabilă, dar ce fac cei din mediul rural? Cum se spală fără apă curentă? Este trist.